SANATATE trifuviorel

Adevăratele valori ale medicinii româneşti: Col. Dr. Viorel Trifu, şeful Secţiei Dermatovenerologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Militar Central Bucureşti

Articolul acesta doreşte să transmită mesajul recunoaşterii depline a valorilor din domeniul medical, dar şi un omagiu celor care au pus bazele acestei tradiţii apreciate în întreaga lume, şi anume medicina românească.

Viaţa este cel mai de preţ dar pe care-l merităm şi îl primim numai atunci când ştim să dăruim, aşa cum spunea Rabindranath Tagore: „În viaţă, dăruind, primeşti!”

Viaţa înseamnă a transforma constant în lumină gândurile, năzuinţele şi visele noastre, aprinzând cu fiecare gest şi trăire flacăra supremă a existenţei umane. Trebuie să trăieşti o experienţă proprie pentru a putea percepe cât de importantă este sănătatea omului şi, implicit, viaţa lui.

Boala se instalează, din păcate, încet, progresiv, fără semnale zgomotoase sau cu o simptomatologie dură, confuză şi cu final violent. Indiferent de experienţa şi dăruirea medicului, uneori finalul este inevitabil. De aceea, ei, medicii specialişti, îşi dau mâna cu Dumnezeu în ceasul al doisprezecelea pentru a face minuni. Astfel, o şansă de câteva procente se transformă în realitate şi în lacrimi de bucurie.

Grija faţă de sănătatea proprie printr-un control periodic efectuat de un medic specialist şi schimbarea stilului de viaţă printr-o dietă bogată în fibre şi peşte, sărăcă în grăsimi saturate, pentru a reduce valorile colesterolului şi trigliceridelor, reducerea în greutate, eliminarea fumatului şi alcoolului, evitarea stresului şi îmbunătăţirea calităţii vieţii sunt absolut obligatorii. Trebuie să trăieşti experienţa unor cazuri concrete pentru a putea percepe cât de importantă este sănătatea şi implicit viaţa.

De-a lungul activităţii de jurnalist am conştientizat ce implică meseria de medic, cât de greu este să iei o decizie când omul îşi pune viaţa în mâna ta. Cât de uşor criticăm erorile medicale, ignorând tot ceea ce el, doctorul profesionist, a desăvârşit în toată viaţa sa. Cât de puţin scriem noi despre mentorii acestei meserii unice, prin nobleţea ei, când ei sunt în viaţă.

Business Press a prezentat în evoluţia sa personalităţi medicale care au contribuit şi contribuie cu fiecare zi la confortul nostru prin cel mai elemental esenţial al vieţii – sănătatea. Doresc să transmit mesajul recunoaşterii depline şi aprecierea noastră la superlativ tuturor cadrelor medicale şi celor care, prin devotamentul lor, semnează cu fiecare zi o pagină în cartea de aur a medicinii româneşti. În paginile revistei la rubrica sănătate am scris despre mentorii acestei meserii unice, prin nobleţea ei: Gen. prof. dr. Ion Ţintoiu – Spitalul Clinic de Urgenţă Militar Central, Gen. prof. dr. Viorel Bâtcă, fost şef secţie Chirurgie II – Spitalul Clinic de Urgenţă Militar Central, Gen. prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan – fost şef secţie Neuro-Psihiatrie – Spitalul Clinic de Urgenţă Militar Central, Gen. dr. Ion Pascu – Spitalul Clinic de Urgenţă Militar Central, Dr. Gabriel Baicu – Spitalul Witing, Prof. dr. Adrian Streinu Cercel şi Dr. Liza Stoica – Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, Dr. Ioan Stoian – Medic primar obstetrică ginecologie, Director Royal Hospital, Dr. Constantin Bălăeţ – Clinica Lil Med, Dr. Ionel Victor Pătraşcu – Simona Medical, Dr. Dan Acaru, Dr. Damian Fotache – Rombus Medical, Dr. Mihai Cezar Popescu – Spitalul CFR Ploieşti/Spitalul Witing, Dr. Vlad Nicolau – Happy Dent, Dr. Luminiţa Teodorescu – Clinica Medicală OFTALMIX SOP – Bucureşti, Dr. Carmen Lupu – Eba Optics, Dr. Margareta Cazacu – Bio Malva, Prof. dr. Constantin Dumitrache – Spitalul C.I. Parhon, Dr. Rodica Mihaela Vişan – Spitalul Clinic Dr. I. Cantacuzino, Dr. specialist pneumolog Marinela Răileanu, Dr. Luiza Maria Răduţ, Dr. Lucreţia Maria Stoicescu şi lista ar putea continua.

Astăzi voi scrie despre şeful Secţiei Dermatovenerologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Militar Central domnul Col. Dr. Viorel Trifu.

El, omul Viorel Trifu, medic primar dermatovenerologie, doctor în ştiinţe medicale, cu supraspecializare în chirurgie dermatologică, competenţă în homeopatie şi competenţă în dermatocosmetică, îşi face profesia cu multă pasiune şi onestitate, iar dăruirea domniei sale pentru pacienţi este totală. Am înţeles ce înseamnă să fii pe val şi mai apoi, într-o clipă, să ajungi în abis, când este vorba de viaţa ta. Am conştientizat că viaţa este efemeră şi că ei, medicii, îşi dau mâna cu Dumnezeu într-o simbioză perfectă. Făcând semnul crucii realizezi că mai presus de orgolii, de vanităţi, de speculaţii răutăcioase şi intrigi meschine, stau durerile oamenilor şi viaţa… pentru fiecare dintre noi existând un moment de cumpănă… iar la acest lucru nu ne gândim niciodată când suntem în vârf.

El, omul şi profesionistul Viorel Trifu, ştie ce înseamnă acest lucru. Sunt sentimente şi trăiri care nu se pot descrie în cuvinte, sunt priviri care inspiră încredere, dragoste, onestitate şi speranţe… este însăşi viaţa în toată chintesenţa sa. Acesta este sublimul pentru care doctorul Viorel Trifu luptă în fiecare zi cu toată suflarea sa… aceasta este raţiunea omului Viorel Trifu de a aduce lumină în inimile pacienţilor săi.

Viziunea echipei medicale profesioniste din Secţia de Dermatovenerologie a Spitalului Clinic de Urgenţă Militar Central, condusă de Col. dr. Viorel Trifu, este una simplă şi complexă în acelaşi timp, având ca finalitate stabilirea cu acurateţe a diagnosticului, adoptarea şi prescrierea unui tratament specific, optim şi eficient pentru rezolvarea problemelor clinice şi a vindecării complete. Pentru specialiştii secţiei prevenirea afecţiunilor, promovarea metodelor de sănătate, stabilirea cu exactitate a diagnosticului etiologic şi a atitudinii terapeutice adecvate sunt scopuri esenţiale în demonstrarea profesionalismului şi respectarea eticii actului medical.

Începând din anul 2016, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” a obţinut avizul conducerii Ministerului Sănătăţii pentru înfiinţarea “Centrului pentru melanomul malign şi cancere cutanate”, structură specializată care funcţionează în cadrul Secţiei Dermatovenerologie. Având în vedere gravitatea, evoluţia imprevizibilă  şi rapidă a afecţiunilor oncologice cu localizare cutanată, recomandarea formulată Centrului pentru pentru melanomul malign şi cancere cutanate de către Ministerul Sănătăţii, prin Direcţia Management şi Structuri Unităţi Sanitare, este ca acesta să dezvolte colaborarea cu Societatea şi Comisia de profil în vederea îmbunătăţirii depistării şi diagnosticării precoce a acestor afecţiuni, a elaborării şi implementării celor mai noi protocoale chirurgicale şi terapeutice în domeniu, precum şi pentru asigurarea  monitorizării, pe termen lung, a cazurilor rezolvate, astfel încât să se reducă semnificativ incidenţa complicaţiilor care pot surveni.

Cele mai frumoase gânduri de mulţumire şi recunoştinţă sufletului dumneavoastră minunat, devotamentului dumneavoastră pentru această nobilă meserie, ochilor dumneavoastră blânzi şi limpezi, mâinilor dumneavoastră de aur şi să trăiţi mulţi ani cu sănătate, în numele tuturor vieţilor salvate şi a zâmbetelor renăscute, stimate domnule doctor Viorel Trifu!

Cu deosebită stimă şi aleasă consideraţie,

Geo BELDIMAN

Sursa foto: http://www.scumc.ro

Din aceeasi categorie

Termeni si conditii
Business Press este o publicatie gratuita. Editorul isi rezerva dreptul de a determina categoriile de cititori care primesc publicatia gratuit. Orice parte a publicatiei poate fi reprodusa numai cu mentionarea sursei.