nr. 159 (octombrie-noiembrie 2017) funding

Adunarea anuală a Federaţiei Europene a Băncilor pentru Locuinţe a reunit peste 20 de instituţii bancare.

Adunarea anuală a Federaţiei Europene a Băncilor pentru Locuinţe a avut loc la Bucureşti, în perioada 2-3 noiembrie 2017 şi a reunit reprezentanţii a circa 20 de instituţii bancare din: Austria, Belgia, Republica Cehă, Germania, Ungaria, România şi Slovacia.

Federaţia Europenă a Băncilor pentru Locuinţe (European Federation of Building Societies) este o asociaţie de instituţii de credit care sprijină şi încurajează finanţarea de locuinţe, membrii săi având o cotă de piaţă considerabilă în finanţarea de locuinţe. Pe pieţele relevante, unde sistemul functionează cu succes de peste jumatate de secol, cota de piaţă a băncilor pentru locuinţe este în jur de 30% din totalul finanţărilor imobiliare.

Peste 40 de milioane de europeni utilizează produsul bauspar şi beneficiază de avantajele sale, 500.000 dintre aceştia sunt români. Experienţa ţărilor europene (Germania, Austria, Cehia, Slovacia etc.) demonstrează că sistemul de economisire-creditare este o soluţie sustenabilă pentru îmbunătăţirea condiţiilor locative ale familiilor cu venit mediu şi sub mediu. Sistemul Bauspar generează efecte sociale importante pentru ca investiţiile ce vizează îmbunătăţirea condiţiilor locative reprezintă un motor de creştere economică şi un factor important de creare de locuri de muncă (în construcţii şi domeniile conexe). Considerăm că în România există un potenţial de creştere substanţială a sistemului de economisire-creditare în următorii ani, la un nivel de penetrare comparabil cu cel al altor ţări europene”, a declarat Jan Jeníček, presedintele EFBS.

Băncile membre ale European Federation of Building Societies au active ce însumau, la finele anului 2016, peste 265 miliarde EUR.

Federaţia Europeană a Bancilor pentru Locuinţe (European Federation of Building Societies) a fost fondată la 29 august 1962 şi a fost una dintre primele federaţii de credit la nivel european.

Printre obiectivele Federaţiei Europene a Băncilor pentru Locuinţe se numără:

-promovarea ideii de casă în proprietate;schimbul de experienţă între membrii săi în domeniul finanţării locuinţelor şi politica de locuinţe;

-economisirea responsabilă şi reprezentativitatea intereselor membrilor săi în relaţia cu instituţiile Uniunii Europene.

EFBS este “vocea” finanţării europene de locuinţe. Federaţia pune accentul pe finanţarea de locuinţe cu o bază stabilă de capital, care s-a dovedit a fi robustă în perioada de criză.

Din aceeasi categorie

Termeni si conditii
Business Press este o publicatie gratuita. Editorul isi rezerva dreptul de a determina categoriile de cititori care primesc publicatia gratuit. Orice parte a publicatiei poate fi reprodusa numai cu mentionarea sursei.