nr. 157 (august-septembrie 2017) smartcity

Asociaţia Română pentru Smart City şi Mobilitate a lansat Harta Proiectelor Smart City

Asociaţia Română pentru Smart City şi Mobilitate (ARSCM) a anunţat lansarea programului-pilot Harta Proiectelor Smart City, menit să monitorizeze proiectele propuse de autorităţi pentru tranziţia către oraşe inteligente.

În comunicatul emis de ARSCM se precizează: „În prima etapă, programul prezintă localizarea proiectelor smart city pe teritoriul României, precum şi informaţii despre acestea. Echipa de voluntari a asociaţiei lucrează constant la actualizarea informaţiilor, pe măsura primirii acestora de la autorităţile decidente, iar conform calendarului stabilit, cea de-a doua etapă, estimată pentru finalul anului 2017, va prezenta analize detaliate de la cei care le implementează, dar mai ales exemple de bună practică.”

Printre proiectele analizate se află: Sistemul de monitorizare a traficului şi alte soluţii inteligente, Iluminat Inteligent, Monitorizarea calităţii aerului, Monitorizarea consumului de apă şi pierderile din reţea, Soluţie pentru analiza şi raportarea veniturilor bugetare, Soluţie de barometru public ce permite consultarea locuitorilor municipiului pe diverse teme, Aplicaţie pentru programare online a căsătoriilor, respectiv Integrarea sistemului de Dispecerat cu alte soluţii mobile de raportare a incidentelor.

Asociaţia Română pentru Smart City şi Mobilitate este o organizaţie care promovează o administraţie transparentă şi competitivă, iar un prim set de concluzii asupra proiectelor Smart City din România va fi prezentat la Predeal, în perioada 22 – 24 septembrie 2017, cu ocazia lansării programului Caravana Smart City, alături de principalii factori de decizie din administraţie.

Din aceeasi categorie

Termeni si conditii
Business Press este o publicatie gratuita. Editorul isi rezerva dreptul de a determina categoriile de cititori care primesc publicatia gratuit. Orice parte a publicatiei poate fi reprodusa numai cu mentionarea sursei.