nr. 181 (august - septembrie 2019) sigla-BNR-mare

Banca Naţională a României va lansa în circulaţie bancnota de 20 de lei

Banca Naţională a României va lansa în circulaţie bancnota de 20 de lei, în cursul anului 2020, care va celebra o personalitate feminină – Ecaterina Teodoroiu, a decis Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), în şedinţa din 30 iulie. Bancnota va avea valoarea nominală de 20 de lei. Această valoare nominală a mai fost utilizată în istoria emisiunilor de bancnote româneşti şi se regăseşte printre cele aflate în circulaţie în zona euro.

Alegerea imaginii Ecaterinei Teodoroiu are o dublă semnificaţie. Banca Naţională a României susţine astfel preocupările pentru consolidarea egalităţii de gen, în linie cu iniţiativele altor bănci centrale din lume. De asemenea, BNR marchează încă o dată împlinirea Centenarului României Mari, onorând imaginea unui erou al Marelui Război de Reîntregire.

Consiliul de Administraţie al BNR consideră că promovarea imaginii unei femei pe o bancnotă cu putere circulatorie este un demers care răspunde unui interes public legitim – de promovare a personalităţilor feminine – ce a găsit o largă susţinere în societatea românească. Banca Naţională a răspuns încă de anul trecut acestui demers prin alegerea imaginii Reginei Maria pentru bancnota aniversară de colecţie dedicată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Din aceeasi categorie

Termeni si conditii
Business Press este o publicatie gratuita. Editorul isi rezerva dreptul de a determina categoriile de cititori care primesc publicatia gratuit. Orice parte a publicatiei poate fi reprodusa numai cu mentionarea sursei.