Nr. 193 (august-septembrie 2020) BCR-Ghid-pentru-antreprenori
BCR lansează ghidul pentru antreprenori „La ce ne uităm când credităm” – cei șapte indicatori pe care banca îi urmărește în procesul de creditare

Există șapte indicatori la care o bancă se uită atunci când acordă finanțare:

  • să înțeleagă Afacerea și soliditatea companiei pe durata creditului;
  • să aibă încredere în Expertiza și Implicarea Managementului;
  • să aibă claritate asupra Situațiilor financiare și evoluției acestora;
  • să evalueze realist Capacitatea de plată;
  • să existe o Comunicare directă și deschisă cu privire la nevoile companiei;
  • să existe un plan de afaceri realist și documentat;
  • să fie menținut un Profil de risc echilibrat.

Toate aceste lucruri sunt detaliate în noul ghid de educație antreprenorială „La ce ne uităm când credităm”, care face parte din programul  BCR Școala de Business și cuprinde consultanță și soluții pentru antreprenori în această perioadă dificilă. Este primul ghid realizat de o bancă care arată toți pașii pe procesului de creditare și cum se pot pregăti antreprenorii pentru a obține finanțarea de care au nevoie.

„Acest pas de transparență și deschidere către antreprenori este foarte important. Întotdeauna am acționat ca niște consultanți pentru clienții noștri, avem 30 de ani de experiență și sute de mii de finanțări comerciale acordate, însă este adevărat că puteam explica mai bine procesul de creditare. Nu mai credem în bănci templu, credem în educație financiară și în digitalizare, cu acces rapid pentru toți antreprenorii, indiferent cu ce bancă lucrează. Fiecare afacere contează și fiecare antreprenor are propria viziune, de accea nu folosim rețete gata pregătite”, a explicat Sergiu Manea, CEO BCR.

Înainte de a fi lansat, ghidul a fost testat de peste 950 de antreprenori din toată țara, care au participat la Sesiunile Online BCR Școala de Business, realizate alături de economistul Iancu Guda, partenerul educațional al platformei BCR Școala de Business. În cadrul sesiunilor online, echipele BCR au discutat cu antreprenorii despre ce criteria analizează BCR când creditează și care sunt indicatorii de încredere la care antreprenorii trebuie să fie atenți; în timp ce Iancu Guda a prezentat soluții și sfaturi practice în perioade de incertitudine, cu accent pe gestionarea cashflow-ului și a oportunităților de investiții.

“Când vorbim cu antreprenorii despre finanțare, ne uităm la tot ansamblul de informații pe care le putem afla despre business pentru a pregăti structura de finanțare potrivită. Nu orice credit se potrivește oricărei situații. De aceea, ne uităm la soliditatea companiei, la cât de implicat este antreprenorul, ce expertiză are echipa de management, capacitatea de rambursare, la comunicarea cu echipa noastră, la planul de afaceri și la profilul de risc. Pentru că finanțarea potrivită poate ajuta la optimizarea de cashslow, la gestionarea mai bună a riscurilor sau la crearea de economii de scară”, a mai adaugat Sergiu Manea, CEO BCR.

BCR Școala de Business este o platformă online cu lecții și sfaturi practice de business pentru antreprenorii aflați la început de drum, dar și pentru cei experimentați, unde aceștia pot învăța cum să își completeze abilitățile native și simțul afacerilor cu cunoștințele necesare pentru a avea un business inteligent. Platforma s-a lansat pe 12 februarie 2020 și a ajuns deja la 7900 de utilizatori – antreprenori, studenți, angajați, profesori, care doresc să afle mai multe informații despre educația antreprenorială.  Platforma cuprinde în prezent 4 cursuri, ce au în total peste 30 de capitole, 37 de materiale video și 40 de teste.

Related Post

Termeni si conditii
Business Press este o publicatie gratuita. Editorul isi rezerva dreptul de a determina categoriile de cititori care primesc publicatia gratuit. Orice parte a publicatiei poate fi reprodusa numai cu mentionarea sursei.