nr. 167 (iunie-iulie 2018) fructe

Cele mai bune fructe de consumat pe timpul verii

Căldurile ridicate specifice verii sunt o adevărată provocare pentru organismul nostru. Este foarte important să ne hidratăm corespunzător și să consumăm cât mai multe legume și mai ales fructe. Fructele au nenumărate beneficii asupra corpului nostru încercat pe timpul verii.

Pepenele roșu este cea mai bună alegere atunci când este cald, acesta hidratând și oferind o substanță benefică numită licopen ce protejează pielea împotriva arsurilor solare și luptă împotriva cancerului. Pe lângă licopen, pepenele roșu este o sursă bogată de vitaminele A și C, conține vitamina B6, beta-caroten, tiamina și potasiu.

Cireșele cărnoase se găsesc pretutindeni la începutul verii. Pe lângă faptul că sunt delicioase, ele au un nivel ridicat de antioxidanți: antocianide care sprijină activitatea antioxidanților și quercetină care ajută la reglarea tensiunii arteriale. Acestea sunt, de asemenea, o sursă bună de fibre, potasiu, vitaminele A și C.

Piersicile sunt o încântare în timpul verii. Ele au o aromă minunată și un conținut ridicat de vitaminele A și C ce contribuie la sănătatea pielii. De asemenea, aceste fructe conțin antioxidanți și fibre, care îmbunătățesc digestia și sunt o sursă importantă de antioxidanți, betacaroten și de flavonoide, ce ajută la încetinirea procesului îmbătrânirii, reducând riscul apariției anumitor tipuri de cancer și boli cardiovasculare. În plus, piersicile sunt un aliat de încredere în curele de slăbire ele având doar 60 de calorii.

Caisele oferă organismului cantități substanțiale de vitamina A sau betacaroten (între 1000 și 1500 ug/100g). În organism, acest antioxidant prețios este convertit în vitamina A, cea care ajută la menținerea sănătății pielii, a vederii pe timp de noapte și sprijină capacitatea naturală de apărare a organismului.

Perele sunt zemoase și gustoase și conțin multe fibre, vitamina C, având un nivel scăzut de calorii și carbohidrați. Pielea beneficiază și ea de pe urma acestor fructe, ele lăsând pielea mai sănătoasă și mai curată.

Zmeura este un fruct dulce, răcoros și foarte parfumat ce este bogat în fibre, dintre care unele sunt solubile, sub forma de pectină, fiind o sursă excelentă de vitamina C. Culoarea roșie a zmeurei este oferită de nivelul crescut de antociani (antioxidanți).

Murele sunt parfumate și delicioase, oferind organismului multe substanțe benefice. Astfel, ele conțin salicil, care este aceeași substanță activă regăsită în aspirină și care are efecte antiinflamatorii foarte bune. Din acest motiv, e nevoie de o prudență sporită în cazul persoanelor care nu au o toleranță ridicată la aspirină. În plus, murele au foarte multe antocianice, care le dau coloritul lor specific și care sunt niște antioxidanți excelenți, alături de vitaminele E și C și de acidul elagic care se regăsesc în aceste fructe. În plus, murele conțin pectină și alte fibre cunoscute pentru rolul lor protector asupra sănătății sistemului digestiv.

Ananasul este o fructă specifică sezonului călduros, are o textură densă fiind bogat în vitamine, enzime și antioxidanți. Ananasul are efect antiinflamator, protejează împotriva cancerului de colon, degenerescență maculară și artrită.

Portocalele sunt delicioase și potolesc imediat setea, hidratându-vă corpul împotriva temperaturilor ridicate. Ele au un conținut mare de vitamina C și potasiu, având nutrienți care ajută la refacerea afecțiunilor musculare și a crampelor atunci când faci sport.

Kiwi au în compoziție multă vitamina C, ele revigorând întregul organism pe timpul verii. Abundența de vitamina E, potasiu și fibre reprezintă încă un argument important în favoarea consumului acestor fructe exotice.

Din aceeasi categorie

Termeni si conditii
Business Press este o publicatie gratuita. Editorul isi rezerva dreptul de a determina categoriile de cititori care primesc publicatia gratuit. Orice parte a publicatiei poate fi reprodusa numai cu mentionarea sursei.