ACTUALITATE 3

Continuă sprijinirea activității antreprenoriale prin susținerea înființării a 75 de firme în regiunea Nord-Est

În data de 12.07.2019, la Piatra Neamț, a avut loc evenimentul de semnare a contractelor de finanțare cu 75 de noi antreprenori din regiunea Nord-Est.

Evenimentul face parte din cadrul proiectului Startup Activator implementat de către Consiliul Național al IMM-urilor, în parteneriat cu  ADR Nord-Est și Consiliul Județean Neamț și are ca scop încurajarea antreprenorialului și a ocupării pe cont propriu prin susținerea înființării de întreprinderi non-agricole în zona urbană din regiunea Nord-Est.

Valoarea totală a subvențiilor pe care firmele le vor primi este de 12.000.000 lei, în cursa obținerii finanțării nerambursabile intrând 219 antreprenori din regiunea Nord- Est din care doar 75 dintre aceștia fiind câștigătorii a 160.000 lei nerambursabili necesari pentru a-și putea pune în practică ideea de business.

Analizând lista companiilor nou înființate, care în proporție de 99% sunt societăți cu răspunere limitată (SRL), județele Neamț și Iași s-au remarcat prin crearea celui mai ridicat număr de firme noi, 36 respectiv 21, urmate apoi de Bacău și Botoșani cu 6  respectiv 5. În ceea ce privește noii antreprenori din regiune, vârsta medie a acestora este de 35 de ani, afacerile urmând a fi conduse în proporții aproximativ egale de către bărbați și femei (39 barbați și 35 femei).

Cele 75 de firme au activități diverse, printre cele mai importante remarcându-se IT-ul, producția, serviciile de publicitate și design, serviciile de arhitectură, creație produse vestimentare, comerț online, cabinete veterinare sau cabinete de terapie prin muzică.

Astăzi, odată cu semnarea celor 75 de contracte de subvenție,  s-a marcat trecerea într-o nouă etapă din cadrul proiectului StartUp Activator, respectiv demararea implementării a 75 de planuri de afaceri care vor beneficia de o finanțare nerambursabilă de 160.000 de lei. Astfel, cei 75 de intreprinzatori vor contribui prin afacerile lor la dezvoltarea ecosistemului antreprenorial al regiunii Nord-Est. Le urez mult succes tuturor și reiterez angajamentul ferm și constant al CNIPMMR de a sprijini demersurile antreprenoriale responsabile”, a menționat Oana Bâra, managerul proiectului StartUp Activator.

Proiectul este finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Mai multe informații cu privire la proiect găsiți accesând link-ul: https://startup-activator.ro/

 

Din aceeasi categorie

Termeni si conditii
Business Press este o publicatie gratuita. Editorul isi rezerva dreptul de a determina categoriile de cititori care primesc publicatia gratuit. Orice parte a publicatiei poate fi reprodusa numai cu mentionarea sursei.