Cristina Ciucă, Crystal Cosmetics: „În frumuseţe este nevoie de multă implicare şi dedicaţie, pentru că vorbim de artă!”

Cum a fost drumul de la inginerie la estetica aplicată, două domenii aparent diferite?

Mi-au plăcut provocările constructive iar estetica aplicată este doar unul dintre domenii. De fapt, eu am schimbat domeniul de activitate de multe ori: am trecut de la inginerie la afaceri imobiliare, apoi la servicii de înfrumuseţare, la import de cosmetice profesionale, apoi m-am regăsit foarte bine în postura de preşedinte INTERCOIFFURE ROMÂNIA. A urmat latura cea mai plăcută mie: învăţământul…şi întoarcerea la vechea dragoste: serviciile de înfrumuseţare, la care se pare că mă pricep foarte bine. Toate aceste schimbări au avut la bază  dorinţa de a construi şi de a evolua pe toate planurile. Şi până la urmă, trebuie sărecunoaştem că schimbarea este singura constantă din Univers. O spun şi o susţin.

 

Care au fost etapele de dezvoltare ale activităţilor Saloanelor Crystal Cosmetics, Contrast Impex şi bineînţeles Academia?

Saloanele Crystal Cosmetics sunt şi vor rămâne, prima mea dragoste. Ele sunt în strânsă legătură cu scopul şi tendinţele mele de a exista în armonie cu Universul. Mă ajută să-mi păstrez forma fizică, mă fac să nu uit de unde am plecat, mă îndreaptă spre căutarea de noi oferte, strategii, căi de dezvoltare a afacerii. Trebuie să vă mărturisesc că nu este uşor să coordonezi un salon de frumuseţe. Este nevoie de răbdare infinită, imaginaţie, disponibilitate, memorie, putere şi multă toleranţă. Apoi urmează Academia, o activitate de suflet. Încă de pe băncile liceului mi-am dorit să predau, să învăţ oamenii să facă lucruri frumoase şi utile vieţii lor. Şi chiar cu asta mă ocup la noi la şcoală, pe lângă materiile de specialitate, ţin ore de dirigenţie, unde lăsăm la o parte latura profesională şi vorbim despre noi, oamenii: cine suntem, de unde venim, ce ne dorim să facem -întrebări simple cu poveşti, uneori, incredibile.

Contrast Impex este o afacere simplă de familie, graduală, cu etape previzibile. Alături de celelalte preocupări ale mele – relaţia cu clientul, cu lucrătorii din alte saloane, cu furnizorii din lumea întreagă – totul se transformă într-o viaţă profesională palpitantă. Şi, totul, în sensul unui business folositor tuturor: saloanelor, firmei Contrast, mie, şi celor din jurul meu.

 

România trece printr-o etapă critică din punct de vedere economic, care au fost punctele forte care v-au ajutat să depăşiţi cu succes  această perioadă?

Provocări au existat tot timpul. Dar aşa cum am mai spus, mie îmi plac provocările. Munca cu oamenii este cea mai grea, dar şi cea care la sfârşitul zilei îţi aduce satisfacţie totală. Vorbim de lumea în care trăim, de oamenii printre care trăim: veşnic nemulţumiţi, frustraţi, grăbiţi, neînţelegători, lipsiţi de informaţie de cele mai multe ori. Nu este uşor, dar consider că alegerea este, aproape întotdeauna, a mea. Un manager trebuie să îşi exerseze flexibilitatea în legătură cu aşteptările sale, fără a pretinde ceva de la cei din jur, dar spiritul managerial autentic a dispărut de mult în jungla în care trăim. A apărut, în schimb, spiritul de autoconservare, de autoapărare, de gestionare permanentă a stresului, de grijă maximă pentru sănătatea proprie şi a celor dragi. Întotdeauna spun cu toată convingerea, că punctele forte sunt la noi în buzunar, trebuie doar să le căutăm cu răbdare şi atenţie.

 

În anul 1998 s-au pus bazele fundaţiei INTERCOIFFURE ROMÂNIA, inclusă în proiectul Education for Life, un proiect extraordinar, actualmente fiind chiar Preşedintele acestei fundaţii. Ne puteţi furniza mai multe detalii?

Acest proiect a început în Brazilia, iar România a fost a doua ţară din lume care a iniţiat o filială şi a pus bazele unei activităţi coerente în domeniul ajutorării copiilor orfani.În acest moment, există două şcoli de coafură la Bucureşti şi la Buzău care şcolarizează gratuity copiii orfani şi abandonaţi. Durata cursurilor este de 5 luni, teoria se predă la studioul REVLON PROFESSIONAL, iar practica se face în saloanele CRYSTAL COSMETICS. Diploma este acreditată de instituţiile româneşti în vigoare. Lectorii acestor şcoli sunt pregătiţi atât în România cât şi în străinătate, calitatea lor profesională fiind indiscutabilă. Din păcate, nu avem sponsori care să ne ajute la dezvoltarea acestor activităţi caritabile. Cei care ar fi în măsură să o facă, probabil, au alte preocupări mai importante.

 

Care este secretul reuşitei în acest domeniu elitist?

Respectarea valorilorloarea reală. Să nu faci niciodată compromisuri în ceea ce priveşte valoarea adevărată…reală. Profesionalism, calitatea și viziunea sunt elemente importante în orice business. În această meserie este nevoie de mai mult. În frumuseţe este nevoie de multă implicare şi dedicaţie pentru că vorbim de artă!