nr. 157 (august-septembrie 2017) democratia

Democraţia, un nou mod de viaţă

Democraţia a adus cu ea un nou mod de viaţă. Dacă am fi mai atenţi în analizarea fenomenului vom constata cât de actual este filosoful german Fuerbach, care pe concluzii raţionale s-a pronunţat că Omul este ceea ce consumă! Şi, din păcate, nu doar la consumul de alimente s-a referit, ci la întregul nostru mod de viaţă, devenit o plagă pentru omenire.

Este evident că acest curent iraţional este direct responsabil de mutilarea mediului înconjurător exploatat necontrolat pentru a acoperi cererea mereu crescândă a populaţiei, dar şi pentru ridicarea standardelor existenţiale. Cu toate acestea, consumul de produse alimentare, dar şi a celor de larg consum sunt în plan secundar, pentru că populaţia a devenit mare fan de alt gen de articole.

Vorbim, aşadar, de consumul de informaţii, de tone de ştiri şi evenimente caracterizate prin atribute ca senzaţional, ieftin, vulgar care stimulează distructiv imaginaţia umană. Pe termen lung, acest trend devine un adevărat metabolizat de intelect, imprimând publicului o anumită mentalitate. Pornind de la premisa că eşti ceea ce vezi, printr-o manipulare nevăzută, devii o marionetă a unui sistem antagonic şi meschin. Fară să-ţi dai seama, uşor, uşor realizezi că nu-ţi mai aparţii sau că teama de a te întâlni cu tine însuţi, de a te cerceta şi coborî în adâncul fiinţei tale, unică şi irepetabilă este evidentă. Devenim fără vrerea noastră nişte clişee, iar genul acesta de consumatori roiesc zilnic şi robotizat în jurul nostru, în mijloacele de transport, pe stradă şi chiar în familiile noastre. Astfel, puţinul timp liber de care dispunem devine monopolizat de informaţiile TV sau jocurile pe PC, instalându-se păguboasă mulţumire de sine care ne ţine departe de adevăratele valori.
Omul robot sau omul clişeu este imaginea care caracterizează societatea actuală de consum. Indubitabil, victimile imită nediscriminatoriu ceea ce fac cu precădere aşa zisele vedete de carton, însetate la rândul lor de cultul propriei imagini şi personalităţi. Nonvaloarea, care este pe gustul celor care obţin profituri uriaşe de pe urma popularizării şi ridicării la rang de idealuri, a mediocrităţii, vulgarităţii şi prostiei, a atins cote alarmante. Nu vorbim de olimpici, campioni sau somităţi din domeniul ştiinţei, ci doar de modele fără personalitate. Da, modelele pe care tinerii le aleg sunt conform reclamelor. Este de ajuns să fii posesorul ultimului tip de telefon mobil sau a celui mai scump automobil pentru a fi un individ privilegiat şi invidiat de “rataţi”. Restul, şi aici îi includem pe cei care îşi duc viaţa muncind onest şi pentru care timpul liber este alocat dezvoltării intelectuale, morale, umane şi spirituale, sunt doar simpli anomimi.

În final, nonvaloarea instalează complexe, frustrări şi nevroze, iar indivizii se transformă ireversibil într-un produs al tehnologiei banului. Pentru cei care îşi aleg alte coordonate bazate pe autoimpunere, realitate sau cultură ţelurile sunt altele şi generează adevărate valori umane. Aceste personalităţi, fie ele şi tinere, sunt persoane echilibrate, inteligente, cu spirit de observaţie, care ştiu că adevăratele valori stau în studiu, documentaţie şi ştiinţă, elemente esenţiale în existenţa omenirii.

Niciodată nu se poate umple vidul existenţial cu un alt vid sau cu himere, ci doar cu soluţii fixate pe valori fundamentale solide. Doar cu valori reale vom scoate Omul robot din clişeul societăţii actuale de consum şi îi vom reda poziţia de normalitate, echilibru şi decenţă.

Din aceeasi categorie

Termeni si conditii
Business Press este o publicatie gratuita. Editorul isi rezerva dreptul de a determina categoriile de cititori care primesc publicatia gratuit. Orice parte a publicatiei poate fi reprodusa numai cu mentionarea sursei.