Fabrică nouă pentru Volswagen în Turcia

Grupul german Volkswagen intenţionează să construiască o nouă fabrică multibrand în Turcia, a anunţat publicaţia „Automobilwoche”, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters.

Consiliul de supervizare al Volkswagen a decis ca noua unitate să fie construită în apropierea oraşului Izmir, unde vor fi produse şi modele Skoda – subsidiara Volkswagen – susţine Automobilwoche.

La noua unitate, care ar urma să aibă 5.000 de angajaţi, vor fi produse SUV-urile Skoda Karoq şi Seat Ateca, acestea fiind în prezent fabricate la Kvasiny (n.r. Cehia).

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.