ACTUALITATE Farmavet 3
Grupul Farmavet – Pasteur oferă medicilor peste 1,5 tone de detergenți, săpunuri și dezinfectanți prin asociația Dăruiește Viață

Grupul Farmavet – Pasteur, unul dintre cei mai importanți integratori de soluții farmaceutice și de nutriție pentru domeniul veterinar din România, a oferit asociației Dăruiește Viață săpunuri, detergenți și dezinfectanți pentru uz uman, precum și produse pentru relaxare musculară în valoare de 100.000 lei. Acestea vor ajunge la cadrele medicale din instituțiile publice de sănătate care tratează sau vor prelua pacienți cu Covid19 din București și din țară. De asemenea, acestea vor fi distribuite spitalelor și secțiilor care trebuie să asigure continuitatea asistenței medicale, mai ales a pacienților vulnerabili sau cu urgențe medicale.

„Ne bucurăm să putem ajuta cadrele medicale și pacienții cu produse de igienă indispensabile, care contribuie la prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor. Pe lângă săpunuri, detergenți și dezinfectanți, avem posibilitatea să oferim corpului medical și produse care să ajute la atenuarea efectelor efortului fizic susținut și îndelungat în această perioadă. Mulțumim asociației Dăruiește Viață pentru preocuparea  față de sistemul de sănătate, grija pentru  pacienți și pentru operativitate”, a declarat Irina Roșu, CEO al grupului Farmavet – Pasteur.

Produsele sunt oferite de către Farmavet SA – distribuitor major de soluții medicale veterinare și sunt realizate în România de către Pasteur Filiala Filipești SA – unul dintre principalii producători de preparate biologice și medicamente generice din domeniul veterinar.

Farmavet SA, Pasteur Filiala Filipești SA și FNC Pietroiu SA (producător de furaje pentru animale) fac parte din grupul Farmavet – Pasteur.*

Farmavet 2

Donația constă în:

  • 1000 litri Soft As – săpun lichid pentru spălarea mâinilor și a corpului
  • 480 litri Degres As – detergent lichid superconcentrat pentru suprafețe, din care pot fi obținute până la 48 de tone de soluție de spălare, în funcție de gradul de murdărie.
  • 100 litri Deo sept – detergent dezinfectant lichid concentrat pentru decontaminarea şi dezinfectarea suprafeţelor, echipamentelor, utilajelor şi mobilierului din spaţii publice, unităţi medicale, laboratoare, mijloace de transport public
  • 400 de produse Eqvagel Forte, gel calmant și relaxant pentru uz uman, folosit pentru contracturi musculare după efort fizic și pentru stimularea circulației.

*Grupul Farmavet – Pasteur nu reprezintă o entitate juridică. Termenul denumește generic managementul integrat al celor trei entități.

Related Post

Termeni si conditii
Business Press este o publicatie gratuita. Editorul isi rezerva dreptul de a determina categoriile de cititori care primesc publicatia gratuit. Orice parte a publicatiei poate fi reprodusa numai cu mentionarea sursei.