Guvernanții manifestă o adevărată obsesie pentru legile fiscale contorsionate. Că acceptăm sau nu, aceasta este trista realitate. Fiscalitatea va sta şi în acest an sub semnul incertitudinii și al improvizațiilor politice.
Cu câtă nonşalanţă ne mituiau politicienii în perioada campaniilor de alegeri, cu promisiuni electorale fantastice cu scopul suprem de a câştiga voturi. Astăzi, constatăm pentru a nu ştiu câta oară că aleşii şi acoliţii lor nu înţeleg cum funcţionează economia de piaţă, neavând probitatea intelectuală şi profesională pentru a cântări efectele măsurilor cu care au păcălit un electorat resemnat.
Manevra aceasta legată de noul cod fiscal este deopotrivă distructivă şi periculoasă, având în vedere, conform analiştilor, că suntem singura ţară europeană care reconfigurează sistemul de asigurări. Perseverenţa prostească de a aplica un program de guvernare, rupt de realitate demonstrează care sunt efectele negative: viaţa s-a scumpit pentru că preţurile cresc în schimb ce leul este cea mai slabă monedă europeană.
Propunerea guvernului de transfer a taxelor sociale de la angajator la angajat, aplicată deja, reprezintă un experiment singular şi iresponsabil care riscă să ducă la dezintegrarea sistemului naţional de securitate socială. Anul trecut, contribuţiile sociale plătite de angajaţi şi angajatori au adus la bugetul asigurărilor sociale circa 37 de miliarde de lei, în condiţiile în care necesarul la bugetul de stat pentru plata pensiilor era de peste 52 de miliarde de lei. Analizând rezultatele anului trecut, observăm că, și în condiţiile unor cote mai mari de contribuţii decât îşi propun guvernanţii să aplice în 2018, încasările au fost insuficiente pentru a achita factura de pensii a statului.
Anul acesta guvernanţii îşi propun în mod aberant majorări ale pensiilor acoperite de scăderi ale cotelor de contribuţii sociale. Singura explicaţie a introducerii acestei măsuri este nevoia politicienilor afoni de a onora promisiunea majorării, însă cum se va realiza transferul de la bugetul statului pentru a finanţa factura de pensii rămâne un mister. Un lucru este cert şi logica economică arată că atunci când scazi nivelul taxelor se micşorează încasările statului, ceea ce de altfel s-a demonstrat şi după scăderea cotelor de TVA.
În tot acest haos provocat de amânări și noi interpretări ale unor măsuri fiscale, se adâncește deficitul bugetar. Povara facturilor de salarii și de pensii ale statului s-a dovedit prea grea pentru un buget atât de mic, care colectează venituri ce ating doar 28% din PIB și asta într-un an de expansiune a economiei. Din păcate, acoperirea golurilor și ținerea în frâu a deficitului bugetar s-a produs prin sacrificarea investițiilor, aflate la cel mai jos nivel al ultimilor zece ani, prin scăderea absorbției banilor europeni și prin stoarcerea dividendelor și rezervelor de bani ale companiilor private. În aceste condiţii, în viitor, firmele nu vor mai avea rezerve și nu este exclus scenariul majorării unor taxe pentru a obține bani pentru cofinanțarea proiectelor europene și pentru investiții, în condițiile menținerii deficitului sub limita de 3% din PIB.
Cu povara trecerii contribuţiilor sociale pe umerii angajaţilor, companiile private vor reduce cheltuielile, inclusiv pe cele de salarii, deoarece presiunea achitării obligaţiilor către bugetele statului va fi din ce în ce mai acută, culminând cu derapaje şi dezechilibre periculoase. Lipsa de perspectivă a mediului de afaceri este deja un sindrom pe care guvernanţii ar trebui să şi-l asume. Ce aşteptări să mai avem în tot acest haos fiscal?! ….E greu de anticipat!
