ACTUALITATE bani
INS: Inflația anuală a rămas în pe minus și în iulie

Potrivit datelor publicate, miercuri, de Institutul Național de Statistică (INS), inflația anuală rămâne pe negativ și în luna iulie, la minus 0,8%, în scădere de la minus 0,7% în iunie.

„Prețurile de consum, măsurate prin indicele prețurilor de consum (IPC), au fost mai mici cu 0,8% în luna iulie 2016 comparativ cu luna iulie 2015. Determinată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) scăderea a fost de—0,3%”, se menționează în comunicatul dat publicității de INS.

În luna iulie 2016, ponderea mărfurilor și serviciilor care au înregistrat o scădere a prețurilor, comparativ cu iulie 2015, este de 46,1%, cele care au avut creșteri cuprinse în intervalul 0 — 2,5% dețin o pondere de 41,2%. Mărfurile și serviciile ale căror prețuri au crescut cu mai mult de 2,5% dețin o pondere de 12,7%.

Rata medie a prețurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2015 — iulie 2016) față de precedentele 12 luni (august 2014 — iulie 2015), calculată pe baza IPC, este de—1,9%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este de—1,6%.

Banca Națională României (BNR) a estimat o inflație de minus 0,4% pentru finalul acestui an, cu un punct procentual sub estimarea anunțată în luna mai a acestui an, de 0,6%, potrivit Raportului trimestrial asupra inflației prezentat, luni, de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Pentru finalul anului viitor, banca centrală estimează o inflație de 2%, de asemenea în scădere față de prognoza cuprinsă în Raportul din luna mai, de 2,7%.

Tag

Related Post

Termeni si conditii
Business Press este o publicatie gratuita. Editorul isi rezerva dreptul de a determina categoriile de cititori care primesc publicatia gratuit. Orice parte a publicatiei poate fi reprodusa numai cu mentionarea sursei.