Business News transelectrica
Interconexiuni în sectorul energetic dintre Republica Moldova și România

La sfârşitul lunii iulie a avut loc la Chișinău reuniunea Grupului comun de lucru în domeniul energiei din cadrul Comisiei interguvernamentale România – Republica Moldova. În cadrul Grupului au fost analizate progresele privind proiectele de interconectare a reţelelor de transport de energie electrică și gaze naturale dintre Republica Moldova și România. În mod special au fost discutate noile etape de dezvoltare a gazoductului Iași – Ungheni pe teritoriul Republicii Moldova până la Chișinău, iar în România până la Onești. Pe partea de energie electrică s-au discutat acţiunile viitoare privind realizarea primei interconexiuni asincrone, Isaccea – Vulcănești – Chișinău. În prezent este în curs de realizare studiul de fezabilitate al acestei interconexiuni de energie electrică, realizat de către un consorţiu condus de ISPE.

Potrivit viceministrului Economiei din Republica Moldova, Valeriu Triboi, “reuniunea Grupului comun de lucru în domeniul energiei constituie un pas important în realizarea unuia dintre obiectivele strategice ale Guvernului Republicii Moldova, cel de conectare a sistemului energetic naţional, prin intermediul României, la sistemul comunitar.” Delegaţia României a fost condusă de Sorana Baciu, Secretar de Stat in Ministerul Economiei, Comerţului și Relaţiilor cu Mediul de Afaceri și Corina Popescu, Secretar de Stat la Ministerul Energiei. Acestea au solicitat elaborarea de către toate companiile implicate în proiecte a unui calendar de acţiuni bine determinate, cu termene de realizare, care să fie în continuare monitorizate de către cele două Guverne.

A fost decisă constituirea a două grupe de experţi, atât pe dimensiunea gazelor naturale, cât și pe cea de energie electrică, care se vor preocupa de coordonarea lucrărilor de realizare a proiectelor la nivel tehnic, și a unui grup, care va răspunde de componenta investiţională. Ambele părţi au subliniat rolul esenţial al proiectelor de interconexiune în atingerea obiectivului de consolidare a securităţii energetice în spaţiul est-european, prin diversificarea surselor și a rutelor.

În cadrul reuniunii, directorii companiilor IS Moldelectrica și CNTEE Transelectrica, au semnat Acordul bilateral de colaborare în domeniul energiei electrice, care presupune lucrări de investiţii pentru modernizarea și dezvoltarea infrastructurii în sectorul energiei electrice din Republica Moldova, acordarea de asistenţă tehnică prin punerea la dispoziţie de experţi și specialiști de înaltă calificare. Cele două companii vor coopera la implementarea proiectelor privind realizarea lucrărilor complementare interconexiunilor Isaccea – Vulcănești – Chișinău, Iași – Ungheni – Strășeni și Suceava – Bălţi, precum și la construcţia staţiilor back-to-back pentru fiecare linie în parte. Grupul de lucru în domeniul energiei a fost creat şi semnat la Chișinău în luna mai 2015, ca urmare a Memorandumului de Înţelegere încheiat între cele două guverne privind realizarea proiectelor necesare interconectării reţelelor de gaze naturale și energie electrică din România și Republica Moldova.

Related Post

Termeni si conditii
Business Press este o publicatie gratuita. Editorul isi rezerva dreptul de a determina categoriile de cititori care primesc publicatia gratuit. Orice parte a publicatiei poate fi reprodusa numai cu mentionarea sursei.