Business News johnson
Johnson & Johnson anunță accelerarea testelor clinice a vaccinului candidat pentru COVID-19 – faza 1/2a a studiului clinic va începe în a doua jumătate a lunii iulie

Johnson & Johnson continuă întărirea capacității de producție și a parteneriatelor pentru îndeplinirea angajamentului asumat și a nevoii globale

 

Johnson & Johnson a anunțat că, prin Janssen Companiile Farmaceutice, a accelerat inițierea fazei 1/2a, primul studiu clinic uman din cadrul investigării vaccinului SARS-CoV-2, Ad26.COV2-S, recombinat. Inițial planificat pentru septembrie, studiul este estimat a începe în a doua parte a lunii iulie.

 

Dr. Paul Stoffels, Vice Președinte al Comitetului Executiv și Preşedinte al Comitetului Ştiinţific Johnson & Johnson, a declarat că ”În baza datelor preclinice solide pe care le-am înregistrat până acum, precum și datorită interacțiunii cu autoritățile de reglementare, am reușit să accelerăm suplimentar dezvoltarea clinică a investigării vaccinului SARS-CoV-2, Ad26.COV2-S, recombinat. Simultan, continuăm eforturile de întărire a parteneriatelor globale importante, precum și investițiile în tehnologiile de producție a vaccinului și în capacitățile de fabricație. Scopul nostru e să ne asigurăm că putem livra lumii un vaccin și să protejăm oamenii de pretutindeni în fața acestei pandemii.”

 

Studiul randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo al fazei 1/2a va evalua siguranța, reactogenicitatea (răspunsul la vaccinare) și imunogenicitatea (răspunsul imun) la vaccinul SARS-CoV-2, Ad26.COV2-S, recombinant, investigat în rândul a 1045 de adulți sănătoși cu vârste între 18 și 55 de ani, precum și adulți cu vârste de peste 65 de ani. Studiul va avea loc în SUA și Belgia.

 

Compania este în discuții cu Institutul Național pentru Alergii și Boli Infecțioase din SUA pentru a începe faza a 3-a a vaccinului SARS-CoV-2, Ad26.COV2-S, recombinant, studiu clinic devansat față de programarea inițială, ca rezultat așteptat al studiilor din faza 1 și a aprobarilor instituțiilor de reglementare.

 

În timp ce compania înregistrează progrese în dezvoltarea clinică a vaccinului SARS-CoV-2, Ad26.COV2-S, recombinant, aceasta continuă să-și crească și capacitățile de fabricație și participă în discuții active cu  partenerii globali pentru a  asigura accesul la nivel mondial. Compania și-a luat angajamentul de a furniza peste un miliard de doze la nivel global pe parcursul  anului 2021, cu condiția ca vaccinul să fie sigur și eficient.

 

Eforturile Johnson & Johnson de a accelera dezvoltarea și producerea unui vaccin SARS-CoV-2 sunt susținute de o strânsă colaborare între Janssen și Autoritatea de Cercetare și Dezvoltare Avansată Biomedicală (BARDA), parte a Biroului Secretarului Adjunct pentru Pregătire și Răspuns (ASPR) la Departamentul de Sănătate și Servicii Umane al Statelor Unite.

 

COVID-19 aparține unei grupe de viruși denumită coronaviruși care atacă sistemul respirator. În prezent,  nu există niciun vaccin aprobat pentru tratamentul COVID-19.

 

Pentru mai multe informații referitoare la abordarea muntifuncțională a Johnson & Johnson în combaterea pandemiei, vizitați: www.jnj.com/coronavirus.

 

 

Despre Johnson & Johnson
În cadrul Johnson & Johnson, credem că o sănătate bună stă la baza vieților vibrante, a comunităților prospere și a progresului. De aceea, de mai bine de 130 de ani, am depus toate eforturile pentru a menţine sănătatea oamenilor, la orice vârstă și în orice etapă a vieţii. Azi, în calitate de cea mai mare și mai extinsă companie din lume dedicată îngrijirii sănătății, ne întărim angajamentul de a ne folosi această dimensiune în slujba binelui. Facem eforturi să îmbunătățim accesul și accesibilitatea, să creăm comunități mai sănătoase și să oferim posibilitatea tuturor oamenilor, oriunde s-ar afla, să aibă o bună sănătate mintală, un corp sănătos și să beneficieze de un mediu înconjurător sănătos. Cu pasiune, știință și prin inovaţie ne propunem să schimbăm profund traiectoria sănătății pentru umanitate. Aflați mai multe pe www.jnj.com. Urmăriţi-ne pe @JNJNews.

 

Despre Janssen Companiile Farmaceutice ale Johnson & Johnson

În cadrul Janssen, lucrăm pentru a crea un viitor în care afecţiunile sunt de domeniul trecutului. Noi suntem Janssen Companiile Farmaceutice ale Johnson & Johnson şi ne concentrăm activitatea pentru a transforma această perspectivă în realitate pentru pacienţii din întreaga lume. Luptăm împotriva bolilor prin ştiinţă, îmbunătăţim accesul prin mecanisme inovatoare şi vindecăm lipsa de speranţă prin pasiune. Activitatea noastră este dedicată acelor domenii medicale în care putem face cea mai mare diferenţă: oncologie, neuroştiinţe, imunologie, boli infecţioase şi vaccinuri, boli cardiovasculare şi de metabolism şi hipertensiune pulmonară. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.janssen.com. Urmăriţi-ne şi pe @JanssenGlobal.

Related Post

Termeni si conditii
Business Press este o publicatie gratuita. Editorul isi rezerva dreptul de a determina categoriile de cititori care primesc publicatia gratuit. Orice parte a publicatiei poate fi reprodusa numai cu mentionarea sursei.