ACTUALITATE reginamaria autism

La doar 7 luni de la terapia cu celule stem, un copil român cu autism se bucură de reducerea completă a medicației

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA anunță progresele făcute de copilul de 6 ani în urma terapiei cu celule stem din luna aprilie. Terapia a fost realizată cu celulele recoltate din cordonul ombilical al fratelui său, iar procedura a avut loc în SUA, la prestigioasa Duke University Medical Center.

Terapia cu celule stem de la Duke University Medical Center a fost posibilă datorită alegerii părinților de a stoca celule stem la nașterea  celui de-al doilea copil. Tratamentul a constat într-o procedură similară unei transfuzii de sânge și a durat aproximativ o ora, insa a fost precedat de o evaluare complexă a pacientului si a probei de celule stem utilizate. Terapia a decurs în condiții optime, iar procesul de monitorizare a stării de sănătate a copilului și de evaluare a progreselor pe care acesta le înregistrează, continuă pe parcursul unui an. În acest moment, pacientul se simte bine, face progrese considerabile pe zi ce trece, iar relaționarea cu cei din jur devine din ce în ce mai bună.

’’Suntem extrem de încântați de evoluția pacientului, rezultatele pe care le are până în acest moment sunt încurajatoare și pentru viitor. REGINA MARIA – Banca Centrală de Celule  a fost alături de părinții copilului încă de la început, de la demararea procedurii de aprobare a terapiei, cât și ulterior privind monitorizarea evoluției pe termen lung. Ne bucurăm să putem fi parte dintr-un domeniu în care progresele medicinei regenerative ajută la îmbunătățirea calității vieții copiilor diagnosticați cu autism. ”, a declarat Dr. Tudor Panu, Directorul Băncii Centrale de Celule Stem REGINA MARIA.

Pacientul este în continuare sub supraveghere medicală si continuă terapia de recuperare, astfel încât procesul să aibă un succes durabil. Lunar este evaluat de un specialist, iar medicația i-a fost redusă cu 50% în primele 3 luni, iar la 6 luni de la terapie, datorită rezultatelor obținute, medicația a fost eliminată complet.

’’La începutul terapie, în urmă cu trei ani, pacientul prezenta întârzieri în limbaj, comportamente neadecvate pentru vârsta lui precum țipatul, lovitul, datul cu pumnul în masă, dezvoltarea cognitivă era întârziată, etc. Deși, pacientul a făcut progrese de-a lungul terapiei, la doar 3 luni de la terapia cu celule stem s-au văzut rezultate semnificative, menține contactul vizual, se conectează cu ceilalți și iși face prieteni. Sunt sigură că va evolua si mai mult, observând ce s-a întâmplat doar în ultimele luni de la terapie’’, a declarat Antonia Domokos, Psiholog.

Mama copilului este recunoscătoare întregii echipe de la REGINA MARIA – Banca Centrală de Celule Stem, care a depus toate eforturile necesare asigurării condițiilor optime de tratament. În acest moment simte ca i s-a îndeplinit marele vis, acela de a-și vedea copilul fără medicație și de a-l vedea jucându-se alături de ceilalți copii.

Vă invităm să vedeți povestea baiatului de 6 ani, de la diagnostic la tratament și apoi la câteva luni după intervenție, aici: https://www.youtube.com/watch?v=aQ2rBgZH55g&feature=youtu.be

 

Despre Rețeaua de sănătate REGINA MARIA                                                                                                                                

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA este liderul în calitatea serviciilor medicale din România, fiind singurul operator cu trei spitale acreditate internațional. Prin cele opt acreditări deținute – o performanță unică în Europa Centrală și de Est, REGINA MARIA demonstrează constant angajamentul său pentru excelența medicală și siguranța îngrijirii pacienților. Totodată, REGINA MARIA a inovat și pe segmentul serviciilor medicale pentru companii, lansând în premieră în România conceptul de abonamente corporate, în urmă cu aproape 25 de ani. Mai recent, compania a dezvoltat și pachete medicale specializate pentru IMM și persoane fizice, gestionând în prezent un portofoliu de peste 570.000 de abonamente. În plus, în ultimii 10 ani, REGINA MARIA a investit peste 100 de milioane de euro în dezvoltarea sistemului medical din România, prin modernizarea sau deschiderea de noi locații, achiziția de aparatură performantă și pregătirea echipelor medicale.

Din aceeasi categorie

Termeni si conditii
Business Press este o publicatie gratuita. Editorul isi rezerva dreptul de a determina categoriile de cititori care primesc publicatia gratuit. Orice parte a publicatiei poate fi reprodusa numai cu mentionarea sursei.