nr. 181 (august - septembrie 2019) mm

La mulţi ani MariVila, la mulţi ani cu sănătate şi tot atâtea realizări de excepţie Marian Mândrilă!

Grupul de firme MariVila aniversează în acest an 25 de ani de activitate, 25 de ani în care a reuşit să devină un nume şi partener important în piaţa de construcţii din România.

La 25 de ani, Grupul de firme se menţine pe piaţa companiilor de construcţii din România ca unul dintre liderii incontestabili în executarea unor prestigioase lucrări la nivel naţional. Practic, 25 de ani neîntrerupţi în viaţa unei companii care activează în construcţii este o performanţă pentru România. Mai mult, societatea Mari Vila a reuşit ca în perioada de criză a construcţiilor să nu disponibilizeze niciun angajat, chiar dacă situaţia a generat pierderi financiare.

Modernizarea mai multor linii de tramvai din Capitală şi lucrări mari de infrastructură din Ploieşti, Galaţi, Craiova, Iaşi au fost realizate de Mari Vila. Utilajele performante şi tehnologiile proprii de fabricaţie au permis firmei să concureze cu marile companii străine din domeniu. Pentru cel care a ridicat această societate de la rucsac la un monolit, cea mai importantă investiţie este în oameni.

„Încă de la început ne-am propus să devenim un partener de afaceri serios şi corect prin crearea de colaborări viabile şi solide, promovarea calităţii lucrărilor şi prin practicarea unei atitudini echitabile faţă de competitori. Valoarea companiei noastre este reprezentată de suma valorilor tuturor angajaţilor nostril, pentru că MariVila a crescut prin oameni… şi pentru oameni”, a declarat Marian Mândrilă cu ocazia aniversarii celor 25 de ani ai companiei.

Evenimentul care a marcat existenţa celor 25 de ani de activitate neîntreruptă a fost dedicat în primul rând angajaţilor şi colaboratorilor care au depus toate eforturile în construcţia firmei. Cu această ocazie, dar şi la zi de naştere aniversară a amfitrionului petrecerii, a fost lansat şi volumul “Marian Mândrilă- Povestea unei vieţi cu bune şi cu rele”.

„Sunt un om crescut în spiritual cinstei şi al respectului faţă de oameni. Eu şi astăzi vorbesc cu te rog, acest te rog îl pun în frazele mele şi când mă adresez angajaţilor. (….) În viaţă, dacă ai ajutat pe cineva, să nu te aştepţi să te răsplătească sau să îţi întoarcă ajutorul la aceeaşi valoare sau cu un lucru la fel de important. Nu contabiliza niciodată ajutorul, omenia sau prietenia. Un mic gest poate valora mult mai mult decât milioanele de lei… Dacă există un secret al reuşitei, dacă există nişte paşi anume pe care i-am urmat în această devenire, îi veţi afla cu siguranţă în această carte”, a subliniat Marian Mândrilă în filele lucrării.

La dublă aniversare echipa Business Press ureză din suflet: La mulţi ani MariVila, la mulţi ani cu sănătate şi tot atâtea realizări de excepţie Marian Mândrilă!

Din aceeasi categorie

Termeni si conditii
Business Press este o publicatie gratuita. Editorul isi rezerva dreptul de a determina categoriile de cititori care primesc publicatia gratuit. Orice parte a publicatiei poate fi reprodusa numai cu mentionarea sursei.