nr. 170 (septembrie-octombrie 2018) legume 1

Legume şi fructe de sezon pentru sănătatea noastră

Septembrie este prima lună de toamnă şi luna care deschide sezonul abundenţei pentru că vine cu o serie de fructe şi legume, adevărate trufandale.  Este extrem de sănătos să consumăm fructe şi legume de sezon.

Septembrie este luna dovleceilor. Este ultimă lună în care să îi mai găsim pe alese, aşa că trebuie să profităm de bunătatea şi beneficiilor lor.

Castraveţii sunt în formă maximă pentru pus în borcane, septembrie fiind ultima lună în care aceştia mai sunt în sezon.

Fasolea verde, leguma minune, rămâne în lista şi în septembrie. Anghinarea este una din legumele speciale ale lunii septembrie.

În septembrie intră în forţă în peisaj varza albă, dulce, care poate să devină temelia salatelor şi a mâncărurilor în această lună. Varza este un aliat în dietă şi în curele de detoxifiere.

Imediat dupa varză trebuie menţionată conopida, care îşi începe perioada de glorie mai spre finele lunii septembrie. În septembrie avem şi răsfaţuri. Două dintre ele sunt feniculul şi andivele.                                      Vinetele şi roşiile rămân în lista lui septembrie, tot aşa cum ardeii graşi, ţelina şi morcovii dulci şi plin de suc, trebuie să se afle pe toate listele tale de cumpărături.

În septembrie, una din legumele lunii este sfecla roşie, pe care în această perioadă o găsim proaspătă, gustoasă şi excelentă pentru acumularea de minerale pentru iarna.

Pe lista cu legume ale lunii septembrie se mai află ridichile de lună, spanacul de toamnă, ceapa verde – recolta a doua şi loboda de toamnă. Toate trebuie să-şi facă drum până spre masa ta în luna septembrie.

La capitolul fructe, septembrie are cu ce să se laude : mere, pere gutui, prune, struguri şi smochine aşteaptă să fie consummate.

Din aceeasi categorie

Termeni si conditii
Business Press este o publicatie gratuita. Editorul isi rezerva dreptul de a determina categoriile de cititori care primesc publicatia gratuit. Orice parte a publicatiei poate fi reprodusa numai cu mentionarea sursei.