Nr. 190 (mai-iunie 2020) 13
Măsura plafonării preţurilor carburanţilor auto ar trebui să se aplice doar comercializării cu amănuntul a acestora, în staţiile de distribuţie

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, și secretarul de stat în Ministerul Economiei, Niculae Havrileț, consideră că operatorii trebuie să aibă posibilitatea să modifice prețurile carburanților auto în ambele sensuri, atât timp cât nivelul de preț respectă plafonul stabilit prin ordonanță. De asemenea, conform acestora, plafonarea nu trebuie să se aplice pe toate palierele lanțului producție-distribuție. Măsura privind plafonarea preţurilor la carburanţii auto ar trebui să se aplice doar comercializării acestora în staţiile de distribuţie, în funcţie de preţurile finale la pompă existente în fiecare staţie, consideră reprezentanţii Consiliului Concurenţei şi ai Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

Cele două instituţii au primit o serie de întrebări de la operatorii de pe piaţa carburanţilor auto cu privire la palierul de activitate la care se referă prevederile art. 8 alin. (1) din Ordonanţa militară nr. 4/2020, ce vizează plafonarea preţurilor carburanţilor auto pe perioada stării de urgenţă, cât şi la modificările de preţ ce sunt permise în această perioadă.

„Din punctul nostru de vedere, măsura plafonării preţurilor carburanţilor auto ar trebui să se aplice doar comercializării cu amănuntul a acestora, în staţiile de distribuţie a carburanţilor, şi având în vedere preţurile finale la pompă, existente la fiecare staţie de distribuţie în parte, la data intrării în vigoare a Ordonanţei militare nr. 4/2020. Aplicarea plafonării de preţ pe alte paliere ale lanţului producţie-distribuţie poate fi problematică, având în vedere că, pe celelalte paliere de activitate, tranzacţiile se realizează în baza unor relaţii contractuale caracterizate de o multitudine de condiţii comerciale specifice (cantităţi, termene de plată, modalităţi de garantare, transport etc.), ceea ce înseamnă că preţul tranzacţiilor este determinat de particularităţile acestora”, au explicat reprezentanţii Consiliului Concurenţei.

Related Post

Termeni si conditii
Business Press este o publicatie gratuita. Editorul isi rezerva dreptul de a determina categoriile de cititori care primesc publicatia gratuit. Orice parte a publicatiei poate fi reprodusa numai cu mentionarea sursei.