ACTUALITATE SONY DSC
Metode alternative de soluţionare a conflictelor de muncă

Centrul de Mediere al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a organizat, în parteneriat cu UGIR 1903 – Confederaţia patronală Uniunea Generală a Industriaşilor din România şi Consiliul de Mediere (CdM), conferinţa „Metode alternative de soluţionare a conflictelor de muncă”.

Promovarea de către CCIB a metodelor alternative de soluţionare a disputelor, în paralel cu furnizarea unor servicii de calitate, de către specialişti cu vastă experienţă, cu background solid şi competenţe în domenii complementare, reprezintă nu numai un act de normalitate, ci şi un demers necesar. Însă, pentru a avea succes, este nevoie de un efort de echipă. Lucrând împreună, noi, Camera bucureşteană, alături de organizaţiile patronale şi Consiliul de Mediere, cu sprijinul corpului judecătoresc, avem şanse reale de a contribui la eficientizarea activităţii firmelor, dar şi la reducerea presiunii asupra instanţelor, cu efect direct asupra calităţii actului de justiţie şi sănătăţii mediului economic”, a declarat prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei bucureştene.

Evenimentul, organizat la Palatul CCIB, a beneficiat de prezenţa conf. univ. dr. ing. Ioan Cezar Corâci, preşedintele Uniunii Generale a Industriaşilor UGIR 1903, a dlui. Mugur Mitroi, preşedintele Consiliului de Mediere, a dlui. Serghei Mesaroş, directorul Direcţiei Dialog Social din MMFPS, precum şi a dlui. Ovidiu Arbureanu, reprezentantul asistenţilor judiciari UGIR 1903.

Înţelepciunea populară românească spune că decât o judecată dreaptă, mai bine o învoială strâmbă şi aplicarea acestui proverb, inspirat din Biblie, este esenţa medierii ca metodă alternativă de soluţionare a conflictelor de muncă; astfel, reducerea numărului şi duratei acestor litigii, dar şi impactul ascendent pe care medierea ca pârghie de stabilitate îl generează asupra economiei, ne ajută să dovedim ceea ce Irlanda – tigrul Europei, a reuşit să dovedească la sfârşitul mileniului trecut”, a afirmat conf. univ. dr. ing. Ioan Cezar Corâci, preşedintele Uniunii Generale a Industriaşilor UGIR 1903.

Conferinţa s-a concentrat pe promovarea avantajelor procesului de mediere, ca alternativă viabilă la rezolvarea conflictelor de muncă, avantaje printre care se numără: costurile reduse, rezolvarea rapidă a disputelor şi identificarea unei soluţii win-win.

Piaţa conflictelor este guvernată doar de sistemul judiciar. Întotdeauna monopolul generează criză, iar criza ne obligă să ne sincronizăm sistemul cu alte metode de rezolvare a conflictelor”, a subliniat preşedintele CdM. „Medierea este o consecinţă a globalizării la nivel de conflict, dar şi la nivel social. Prin mediere se evită problemele ce decurg din diferenţele între sistemele judiciare“, este de părere Mugur Mitroi.

Organizatorii şi-au propus ca, în urma prezentărilor susţinute de specialiştii invitaţi şi a dezbaterilor privind soluţionarea conflictelor de muncă, să realizeze un material-document care să promoveze procesul de mediere ca soluţie alternativă de rezolvare a litigiilor de muncă, atât în faţa instanţelor judecătoreşti, cât şi în faţa oamenilor de afaceri, ca serviciu de care aceştia pot beneficia pentru a-şi rezolva rapid şi eficient problemele din domeniul resurselor umane.

Tag

Related Post

Termeni si conditii
Business Press este o publicatie gratuita. Editorul isi rezerva dreptul de a determina categoriile de cititori care primesc publicatia gratuit. Orice parte a publicatiei poate fi reprodusa numai cu mentionarea sursei.