nr. 163 (februarie - martie 2018) 800px-European_Commission_flags

Ministerul Finanțelor a solicitat Comisiei Europene derogare pentru Split TVA

Sistemul Split TVA a intrat în vigoare la 1 octombrie 2017 și până la sfârșitul anului trecut a fost opțional, însă de la 1 ianuarie 2018 a devenit obligatoriu pentru firmele în insolvență și cele cu datorii la TVA. Cererea vine după ce, anul trecut, ministerul a respins mesajele Comisiei prin care propunea să ajute autoritățile române în avans pentru a se asigura că legislația respectă regulile Uniunii Europene. Ministerul Finanțelor susținea la acel moment că pentru modelul românesc de Split TVA nu este nevoie de derogare, însă acum s-a răzgândit.  Totuși, Ministerul Finanțelor consideră că modelul de Split TVA din România respectă regulile prevăzute de Directiva TVA.

Momentan, Comisia Europeană analizează solicitarea de derogare, având la dispoziție 8 luni pentru a finaliza procedura. După obținerea tuturor datelor, vor fi informate statele membre și se va pregăti o propunere pentru Consiliul European, privind acordarea sau neacordarea derogării. România trebuie să justifice acum că măsură este necesară pentru a combate evaziunea pe TVA sau că simplifică mediul de afaceri, deși ar fi dificil, din moment ce anul trecut 95% din mediul de afaceri se opunea Split TVA. Dacă legislația pe Split TVA intră în contradicție cu Directiva TVA se poate ajunge și la o procedura de infringement, ceea ce înseamnă că România va fi atenționata de către Comisie pentru încălcarea unei obligații. Dacă nu se ajunge la o înțelegere, România va fi acționată în judecată la Curtea Europeană de Justiție și ar putea fi amendată cu o sumă substanțială.

Sursa: Profit.ro.

Din aceeasi categorie

Termeni si conditii
Business Press este o publicatie gratuita. Editorul isi rezerva dreptul de a determina categoriile de cititori care primesc publicatia gratuit. Orice parte a publicatiei poate fi reprodusa numai cu mentionarea sursei.