nr. 150 (ianuarie-februarie 2017) mitsubishi
Mitsubishi Motors, scandal privind falsificarea datelor consumului de combustibil la o serie de autovehicule

Conform comunicatului agenţiei EFE, guvernul nipon a anunţat că impune o amendă de 480 milioane yeni echivalentul a 3,9 milioane de euro producatorului auto Mitsubishi Motors în urma scandalului manipularii datelor privind consumul la o serie de autovehicule.

Agenția niponă pentru Protecția Consumatorilor a stabilit această sancțiune pentru companie după ce a ajuns la concluzia că aceasta a încălcat legea prin comercializarea acestor modele anunțând o eficiență energetică mai bună decât în realitate.

Compania niponă Mitsubishi Motors a recunoscut, în aprilie anul trecut, că a falsificat sistematic datele de consum la patru dintre modelele sale de autovehicule cu o capacitate mai mică de 660 centimetri cubi, printre care două comercializate de Nissan Motor, și, ulterior, a recunoscut ca erau mai multe modele afectate.

Datele falsificate, care apăreau în cataloagele distribuite concesionarilor Mitsubishi și Nissan, dar și în campaniile publicitare, indicau un consum cu 5-15% mai mic față de cel real.

În acest fel, au fost comercializate în Japonia peste 625.000 de mini vehicule, un model de autoturism foarte popular în țara asiatică datorită consumului scăzut și dimensiunilor reduse.

Agenția niponă pentru Protecția Consumatorilor a cerut, de asemenea,ca  Mitsubishi Motors și Nissan Motor să ia măsuri pentru a evita repetarea unor astfel de falsificări. În urma scandalului și a problemelor economice pe care acesta le-a generat, Nissan a achiziționat, în octombrie 2016, un procent de 34% din acțiunile Mitsubishi, cu scopul de a recupera încrederea consumatorilor și a recupera rentabilitatea economică.

Tag

Related Post

Termeni si conditii
Business Press este o publicatie gratuita. Editorul isi rezerva dreptul de a determina categoriile de cititori care primesc publicatia gratuit. Orice parte a publicatiei poate fi reprodusa numai cu mentionarea sursei.