nr. 172 (noiembrie-decembrie 2018) motivatie

Motivaţia, element primordial al succesului în afaceri

Succesul marilor companii este în strânsă legătură cu motivaţia muncii şi a factorului uman. Motivaţia este cel mai important subiect al procesului de management. Este de notorietate faptul că motivaţia se dezvoltă prin prestarea activităţii care ne place sau prin satisfacerea unor nevoi de ordin personal şi social. Sigur, motivaţia reprezintă în tot ansamblul ei cel mai important proces psihic din perspectiva muncii prestante care generează îndemnul spre performanţă. Managerii nu trebuie să aibă rol de psihologi, dar în schimb este absolut necesar să-şi cunoască angajaţii astfel încât să fie capabil să-i motiveze. De aceea, motivaţia la locul de muncă are cel puţin trei valenţe legate de caracteristicile individului, ale postului şi mediului de lucru.

Caracteristicile individului implică interesele,atitudinea şi nevoile angajatului.

Caracteristicile postului se referă la tipurile de recompense, dar şi la gradul de autonomie şi de varietate a sarcinilor.

Caracteristicile mediului de lucru sunt controlul direct al performanţei, acţiunile organizationale şi climatul de lucru.

Există şi alţi factori ce contribuie la motivarea angajatului printre care comunicarea, percepţia recompenselor şi cooperarea. Efectele motivării sunt productivitatea, loialitatea, inovarea şi satisfacţia.

Chiar dacă motivaţia nu reprezintă factorul principal în creşterea producţiei, ea este baza oricărei reuşite. Angajaţii motivaţi au mereu rezultate şi sunt clasaţi în zona de vârf a societăţii. Practic, există doi factori care stau la baza succesului unei afaceri: factorii individuali ai angajatului şi factorii organizaţionali iar aceşti factori determină comportamentul individului motivat şi rezultatele acestuia.

În calitate de manageri, nu trebuie să privim acest proces în mod simplist şi în plus nu trebuie să apelăm la o schemă şablon pentru toţi angajaţii. Nu întotdeuna motivaţia materială aduce mulţumirea deplină a locului de muncă. Angajaţii au diverse nevoi şi priorităţi, iar ierarhia lor diferă de la individ la individ. De aceea este necesar ca orice manager să cunoască nevoia dominantă a angajatului şi nu neapărat cea financiară care e subiectivă. Poate acesta doreşte să i se recunoască un anumit statut, să fie lăudat sau să primească un feedback ca urmare a muncii prestate. În concluzie, motivarea angajaţilor este o problemă importantă cu care se confruntă mediul economic şi totodată şi un element primordial al succesului în afaceri.

Din aceeasi categorie

Termeni si conditii
Business Press este o publicatie gratuita. Editorul isi rezerva dreptul de a determina categoriile de cititori care primesc publicatia gratuit. Orice parte a publicatiei poate fi reprodusa numai cu mentionarea sursei.