Nr. 185 (decembrie 2019-ianuarie 2020) 6
O altă mare companie din România îşi închide porţile

Potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial, platforma IMGB se va închide definitiv în anul 2020. Acţionarii companiei sunt convocaţi în prima lună a anului viitor pentru „aprobarea încetării activităţii de producţie a Societăţii” dar şi  pentru a  decide împuternicirea Consiliului de Administraţie al Societăţii.

Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti- IMGB, este un producător de echipamente şi componente grele pentru industria extractivă, navală, siderurgică şi energetică, inclusiv nucleară. Explicaţia pentru închiderea uzinei-mamut este formulată scurt în document: „date fiind constrângerile legate de activitatea curentă şi a celor comerciale”.

Considerată drept una dintre mândriile ţării în perioada comunistă, platforma IMGB activa cu peste 13.000 de angajaţi şi atingea o producţie record care ajunsese la peste 130.000 de tone. Aici se produceau turbine de aburi, inclusiv prima turbină de 700 MW pentru Centrala nucleară de la Cernavodă dar şi cilindri pentru laminoarele combinatului siderurgic de la Galaţi care atingeau o greutate de 150 de tone. În Prezent, uzina este deţinută de grupul coreean Doosan şi are peste 400 de angajaţi, care vor rămâne toţi fără un loc de muncă anul viitor.

Related Post

Termeni si conditii
Business Press este o publicatie gratuita. Editorul isi rezerva dreptul de a determina categoriile de cititori care primesc publicatia gratuit. Orice parte a publicatiei poate fi reprodusa numai cu mentionarea sursei.