ACTUALITATE ccib 51018

Oamenii de afaceri din Hong Kong, interesați de sectorul IT&C din România

Dl. George Vodislav, directorul general al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), a primit la sediul Camerei bucureștene misiunea economică organizată de Camera de Comerț Hong Kong în China (HKCCC), condusă de dl. Warren Law, director executiv al COV Capital Group, companie de investiții având reprezentanțe în Beijing, Hong Kong, Taipei și Silicon Valley (SUA), precum și de dna. Amy Siu, președinta HKCCC. Vizita face parte din programul aceastei camere de a  oferi firmelor membre, cu activități atât în Regiunea Administrativă Specială Hong Kong cât și în China continentală, oportunitați de extindere a afacerilor în Uniunea Europeană.

La eveniment au participat, de asemenea, dl. prof. univ. dr. h.c. Gheorghe I. Gheorghe, președintele Secțiunii Cercetare-Dezvoltare-Inovare, vicepreședinte al CCIB, dl. Pavel Pughin, președintele Secțiunii Industrie, vicepreședinte al Camerei bucureștene, și dl. Florin Vrejoiu, directorul executiv al Asociaţiei pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţii din România (ATIC).

Din delegația din HHCCC au făcut parte oameni de afaceri ce activează în: tehnologia informației și comunicații, logistică și planificare urbană, industria alimentară și a băuturilor, precum și consultanță în domeniul fiscal. Principalele obiective ale întrevederii au vizat o mai bună cunoaștere de către oaspeţi a mediului economic și investițional din România, precum și identificarea unor oportunități de afaceri în țara noastră.

În deschiderea întâlnirii, dl. George Vodislav a vorbit despre activitatea CCIB, organizaţie reprezentativă pentru mediul de afaceri al capitalei, cu deschidere şi recunoaştere internaţională, despre strategia de relaţii externe a Camerei bucureştene, precum și despre mediul de afaceri românesc, punctând importanța economică a Bucureștiului, în context național și regional.

Oaspeții au avut ocazia să fie informați că România este o zonă de stabilitate și securitate care oferă oportunități de afaceri diversificate partenerilor străini (schimburi comerciale reciproc avantajoase, facilități pentru investitorii străini, stimularea și sprijinirea mediului de afaceri autohton pentru internaționalizarea afacerilor etc). Au fost prezentate principalele sectoare care oferă oportunități de afaceri, inclusiv investiții, cu accent pe domeniul tehnologiei informației și comunicații. În acest context, prezentarea dlui Florin Vrejoiu, Romanian ICT, a captat interesul oaspeților și a provocat un interesant schimb de idei și informații.

În a doua parte a evenimentului, reprezentanții Holdingului Valvis S.A. au prezentat două dintre produsele proprii, Aqua Carpatica și vinurile Sâmburești, participanții având posibilitatea degustării acestora, precum și o sesiune consistentă de întâlniri B2B, cu reprezentanți ai unor firme românești interesate să dezvolte afaceri în Asia de Sud și Est.

În primele șapte luni ale acestui an, statistica română indica o valoare a schimburilor comerciale cu RAS Hong Kong de 86,8 mil. USD, din care exporturile către RAS Hong Kong s-au cifrat la 73,5 milioane USD, în creștere cu 147%,  față de perioada similară a anului trecut, în timp ce importul a fost de 13,3 milioane USD, în creștere cu 60% față de totalul importurilor înregistrate în primele 7 luni ale anului precedent.

 

Din aceeasi categorie

Termeni si conditii
Business Press este o publicatie gratuita. Editorul isi rezerva dreptul de a determina categoriile de cititori care primesc publicatia gratuit. Orice parte a publicatiei poate fi reprodusa numai cu mentionarea sursei.