nr. 170 (septembrie-octombrie 2018) muncitori

Peste 28.500 de locuri de muncă sunt vacante la nivel naţional

Peste 28.500 de locuri de muncă sunt vacante în întreaga ţară, pe primele locuri în ceea ce priveşte numărul ofertelor de angajare fiind Bucureşti (peste 4.300), Prahova (peste 2.700) şi Arad (peste 1.800), informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele ANOFM sunt înregistrate 28.520 de locuri de muncă.

Cele mai multe dintre acestea sunt în Bucureşti – 4.307, în Prahova – 2.775, în Arad – 1.868, în timp ce în Cluj sunt 1.667 de locuri de muncă vacante, în Timiş – 1.293, în Sibiu – 1.234, în Iaşi – 1.220, în Dolj – 1.188.

Alte 989 de locuri de muncă sunt oferite în Gorj, 908 în Neamţ, 901 în Ilfov, 652 în Alba, 625 în Argeş, 583 în Harghita, 567 în Hunedoara, 527 în Olt, iar în Braşov sunt disponibile 525 de locuri de muncă, în Maramureş – 498, în Bistriţa-Năsăud – 479, în Tulcea – 415, în Bihor – 412, în Mureş – 396, în Vaslui – 394 şi în Buzău – 393.

În Dâmboviţa sunt disponibile 376 de locuri de muncă, în Brăila – 367, în Satu Mare – 365, în Călăraşi – 327, în Teleorman – 300, în Botoşani – 231, în Vâlcea – 228, în Constanţa – 220, în Mehedinţi – 202, în Sălaj – 165, în Covasna – 155, în Vrancea – 150, în Galaţi – 142, în Ialomiţa – 132, în Giurgiu – 129, în Suceava – 88, în Caraş-Severin – 66 şi în Bacău – 61.

La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (1.709), muncitor necalificat în industria confecţiilor (1.352), agent de securitate (1.349), lucrător comercial (1.310), manipulant mărfuri (1.115), şofer autocamion / maşină de mare tonaj (821), muncitor necalificat la ambalarea produselor solide şi semisolide (732), confecţioner-asamblor articole din textile (704), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli, zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (674), ucenic (659).

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă ale căror date de contact se află pe site-ul www.anofm.ro.

 

 

Din aceeasi categorie

Termeni si conditii
Business Press este o publicatie gratuita. Editorul isi rezerva dreptul de a determina categoriile de cititori care primesc publicatia gratuit. Orice parte a publicatiei poate fi reprodusa numai cu mentionarea sursei.