nr. 166 (mai - iunie 2018) laptop-1149412_960_720

Peste 400.000 de cumpărări directe s-au inițiat deja prin noul sistem informatic de achiziții publice, SICAP

UTI a dezvoltat și implementat Sistemul informatic colaborativ pentru mediu performant de desfășurare a achizițiilor publice (SICAP), conform contractului câștigat prin licitație publică în anul 2014 și al cărei beneficiar direct este Agenția pentru Agenda Digitală a României (AADR). Valoarea proiectului este de 21,902,819.00 lei.

După o lună și jumătate de la lansare, s-au inițiat deja peste 400.000 de cumpărări directe în SICAP, dovedind robustețea și capacitatea sistemului. Aproximativ 600.000 de utilizatori, care fac parte din peste o jumătate de milion de entități distincte, s-au conectat și au lucrat pe platforma de achiziții online începând din 2 aprilie, data lansării, și până în prezent.

De asemenea, în noul sistem au fost lansate aproape 3.000 de proceduri noi de achiziții publice.

În SICAP lucrează în prezent toți actorii implicați în procesul de achiziții publice: autorități contractante, ofertanți, instituții de reglementare și control, noua platformă fiind aliniată celor mai noi prevederi legislative românești și europene.

SICAP este aliniat complet cerințelor legate de noile formulare legislative prin care se transmit anunțurile la Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE).

În perioada de tranziție de la SEAP la SICAP (noul SEAP), estimată la o perioadă de 2 -3 luni, cele două platforme merg în paralel, această strategie fiind cea mai potrivită pentru un sistem național de asemenea importanță.

 

Din aceeasi categorie

Termeni si conditii
Business Press este o publicatie gratuita. Editorul isi rezerva dreptul de a determina categoriile de cititori care primesc publicatia gratuit. Orice parte a publicatiei poate fi reprodusa numai cu mentionarea sursei.