nr. 149 (decembrie 2016 - ianuarie 2017) img-20170102-wa0001
Petrecerea de Crăciun a companiei Romvac un eveniment inedit!

Ca în fiecare an am avut onoarea să fim invitaţi la petrecerea de Crăciun, un eveniment de excepţie organizat în mod impecabil de compania Romvac. Evenimentul s-a desfăşurat la Restaurantul Phoenix Cernica Club, pe 27 decembrie 2016 şi a reunit peste 400 de participanţi – angajaţi, colaboratori, prieteni –, care fac parte din această familie frumoasă şi minunată numită Romvac.

Petrecerea a fost deschisă de domnul ing. Constantin Chiurciu, directorul general al companiei, care a mulţumit invitaţilor pentru prezenţa în cadrul acestei petreceri de sfârşit de an.

“Sunt bucuros că astăzi la sfârşit de an 2016, colectivul nostru format din oameni speciali şi profesionişti desăvârşiţi conturează o echipă omogenă şi performantă, echipa Romvac care a reuşit în timp să-şi păstreze identitatea morală, umană şi profesională. Suntem ca o familie, iar dacă unii dintre foştii colegi, din motive obiective sau de pensionare, nu mai sunt în echipă, ne bucurăm că în locul lor au venit în ucenicie copiii sau nepoţii care le urmează drumul. Toate realizările companiei sunt rodul muncii acestui colectiv fidel şi minunat, care a înţeles că numai exigenţa profesională şi solidaritatea ne pot întări personalitatea şi susţine statutul de entitate juridică.Astăzi, angajaţii noştri sărbătoresc împreună realizările companiei Romvac, iar anii de activitate îi îndreptăţesc să petreacă din plin.Vă invităm să rămâneţi alături de noi pentru că întreaga seară va fi plină de surprize, concursuri, muzică, dans şi voie bună.” – a declarat domnul ing. Constantin Chiurciu, directorul general al Romvac.

Am asistat cu admiraţie la o seară inedită, în care bucuria, veselia şi buna dispoziţie a participanţilor a fost dublată de un program artistic de excepţie susţinut de renumiţi artişti şi interpreţi care au încântat invitaţii.A fost o seară excelentă, în care meniul bogat, muzica antrenantă şi ambientul creat au conturat o petrecere de Crăciun sub motto-ul Romvac, o mare şi adevărată familie în zi de sărbătoare.

O surpriză extrem de plăcută a constituit-o momentul artistic oferit de doamna doctor Viorica Chiurciu director producţie medicamente,care a prezentat un un program artistic muzicalde excepţie.

Doamna dr. Viorica Chiurciu, director producţie medicamente,prezenţa admirabilă a serii prin ţinută,eleganţă şi frumuseţe, ne-a mărturisit cu emoţie:

“Evenimentele organizate de compania Romvac sunt extrem de emoţionante, mai ales când eşti implicat sufleteşte. Retrăiesc amintirea anilor de altă dată şi simt că toate eforturile noastre, ale întregului colectiv, pentru existenţă, dezvoltare şi pentru ca producţia şi cercetarea românească să dăinuie, nu au fost în zadar.Sentimentul de emoţie este dublat de trăirea unor clipe frumoase, curate şi unice, ca paritate a împlinirii şi reuşitei noastre profesionale. Vă mulţumim şi dumneavoastră pentru participare şi pentru încrederea acordată companiei noastre dar şi pentru premiile oferite de grupul Business Press ca o recunoaştere a muncii echipei Romvac.”

Felicitările noastre sincere, alăturate urărilor de prosperitate, succes şi împliniri depline. Mulţumim Romvac pentru această lecţie frumoasă de istorie. Să ne trăiţi întru mulţi ani!

Tag

Related Post

Termeni si conditii
Business Press este o publicatie gratuita. Editorul isi rezerva dreptul de a determina categoriile de cititori care primesc publicatia gratuit. Orice parte a publicatiei poate fi reprodusa numai cu mentionarea sursei.