nr. 154 (mai-iunie 2017) taxeimpozite
Realitatea neagră pe care o trăim!

Noul sistem de impozitare propus de Ministerul Finanţelor a devenit subiectul zilei şi vrea să introducă începând din 2018 noţiunea de gospodărie. În metrou, autobuz şi tramvai, ba mai mult chiar, la crâşma din sat, toată lumea vorbeşte despre impozitul pe gospodărie. Oficialii ne-au liniştit, asigurându-ne că nu este vorba de o nouă taxă, ci doar de un nou model de calcul, experimentat de altfel şi în alte state dezvoltate din Europa, precum Franţa sau Belgia, dar şi în Statele Unite ale Americii.

Sigur, personal mi s-ar fi părut normal ca mai întâi de toate să ajungem la stadiul de dezvoltare al acestor ţări şi mai apoi să experimentăm modele fiscale. Am distrus sistemul de învăţământ şi cel de sănătate, cercetarea şi cultura, economia şi industria, transporturile şi agricultura, dar, în schimb ne dorim să copiem modele, neavând infrastructura apicării lor.

În prezent, proiectul este în lucru la Ministerul de Finanţe, urmând să aducă modificări la actualul Cod Fiscal şi va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2018, când cota de impozitare va fi de 10% şi se va aplica la toate veniturile globalizate, indiferent de sursa lor de provenienţă.

Este de înţeles că la nivel naţional se va crea un adevărat haos, iar în cadrul Administraţiilor fiscale vom avea parte de isterii dezlănţuite. Analiştii şi specialiştii în fiscalitate consideră că acest model este un început pentru introducerea unei impozitări progresive şi că va reprezenta un nou calvar pentru naţiune şi o reală bătaie de cap pentru oamenii de rând, care riscă să se aleagă cu sesizări penale dacă sunt descoperite venituri care nu apar în declaraţii.

O armată de 35.000 de consilieri fiscali, plătiţi fiecare cu câte un onorariu de până la 10.000 de lei, va fi pregătită pentru a-i ajuta pe români să-şi completeze declaraţiile fiscale şi, bineînţeles, pentru a-i controla… Aşa cum a anunţat ministerul de resort, vor fi, în total, 35.000 de consultanţi fiscali, număr care depăşeşte cu mult disponibilul din prezent, având în vedere că în Camera Consultanţilor Fiscali sunt înscrişi doar 5.000 de specialişti.

Oricum, în acest moment fiscul este subdimensionat, iar în cazul introducerii impozitului pe gospodărie, instituţia numită ANAF va trebui să se plieze situaţiei prin noi angajări. Dar şi aici există o problemă, pentru că un inspector fiscal nu poate să fie şi consultant fiscal, potrivit Legii funcţionarului public, şi astfel s-ar crea un conflict de interese, conform reglementărilor în vigoare.

Eu am mai multe întrebări legitime: Cine poate defini corect termenul de gospodărie, având în vedere că există “n” variante, interpretabile? Cum vor fi stabilite deducerile şi în ce condiţii? De unde vor fi suportate cele 350 de milioane de lei aferente activităţii de consultare fiscală? Şi, în final, cine îşi asumă responsabilitatea eşecului unui asemenea demers?

Bineînţeles că ne-au fost prezentate şi beneficiile pe care le vor avea cetăţenii, dar şi statul român. Printre ele au fost evidenţiate: creşterea veniturilor şi reducerea taxelor prin deducerea cheltuielilor aferente, eliminarea birocraţiei, consultanţii fiscali putând depune declaraţiile şi documentele necesare către autorităţile fiscale, efectuând şi toate plăţile către stat. În aceste condiţii, la nivelul statului, se va reduce semnificativ economia subterană şi evaziunea şi vor creşte colectările la buget. Asta spun cei care au venit cu propunerea.

Eu cred, şi îmi asum ceea ce gândesc, că invenţia impozitului pe gospodărie este o mare gogoaşă şi o “găselniţă” a social-democraţilor de a reintroduce impozitului progresiv, cu toate că în Campania electorală nu au suflat o vorbă despre acest lucru. Această manevră de introducere a noului sistem de impozitare îi va impinge în continuare pe români spre state în care mecanismele fiscale funcţionează.

De asemenea, vom asista la o mulţime de sesizări penale pentru sume derizorii, deoarece inspectorii fiscali vor fi abilitaţi să facă şi plângeri penale dacă descoperă bani care nu apar în declaraţii. Iar, toate aceste lucruri se vor întâmpla dintr-un simplu motiv: “acela de a ne alinia statelor dezvoltate”. Oare, nu trebuia în primul rând să ne apăram şi să ne conservăm bogăţiile, să ne retehnologizăm industria aşa cum au făcut ţările civilizate care îşi respectă valorile?

S-a distrus tot ceea ce generaţiile trecute au construit. A mai rămas ceva? Da, poporul sufocat de mediocritatea şi incompetenţa guvernărilor! Că ne place sau nu, aceasta este realitatea neagră pe care o trăim!

 

Related Post

Termeni si conditii
Business Press este o publicatie gratuita. Editorul isi rezerva dreptul de a determina categoriile de cititori care primesc publicatia gratuit. Orice parte a publicatiei poate fi reprodusa numai cu mentionarea sursei.