nr. 168 (iulie-august 2018) cemacon

S-a autorizat preluarea Cemacon de către Dedeman

Consiliul Concurenţei a autorizat operaţiunea prin care PIF Industrial SRL şi Dedeman SRL, care fac parte din acelaşi grup de companii, preiau Cemacon SA şi Cemacon Real Estate SRL.

PIF Industrial SRL are ca obiect de activitate acordarea de consultanţă pentru afaceri şi management, în timp ce obiectul de activitate al Dedeman îl reprezintă comerţul cu amănuntul al articolelor de fierărie, articolelor din sticlă şi al celor pentru vopsit, în magazine specializate.

Cemacon S.A. este producător de cărămizi, ţigle şi alte produse pentru construcţii din argilă arsă, iar Cemacon Real Estate se ocupă cu activitatea de cumpărare şi vânzare de bunuri imobiliare proprii.

Autoritatea de Concurenţă a analizat această operaţiune şi a constatat că ea nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante.

Astfel, Dedeman a ajuns la o deţinere concertată (împreună cu PIF Industrial, deţinută de proprietarii Dedeman, fraţii Pavăl), de 50,09% din companie, în urma unei oferte publice de preluare obligatorie.

În ofertă, PIF Industrial a cumpărat un pachet de 5,6% din producătorul de cărămizi Cemacon, la preţul de 0,55 lei/unitate. PIF Industrial a făcut oferta obligatorie la acelaşi preţ la care Dedeman a cumpărat, în decembrie 2017, 11,8% din Cemacon de la Consultanţa Andrei&Andrei SRL.

Anterior tranzacţiei din decembrie, Dedeman deţinea concertat 33% din Cemacon.

Producătorul de cărămizi Cemacon Zalău a raportat, pentru primele trei luni ale acestui an, un profit net de 6,18 milioane de lei, faţă de o pierdere de aproape 0,12 milioane de lei pentru aceeaşi perioadă a anului trecut, în contextul unor venituri din vânzări de 21,49 milioane de lei, în creştere cu 86% faţă de cele obţinute în primul trimestru din 2017.

Liviu Stoleru, directorul general al companiei, a declarat, recent: „Chiar în extrasezon, performanţele de vânzare şi profitabilitate sunt consistent peste rezultatele similare din anii anteriori: cifra de afaceri brută cu 86% peste cea din primul trimestru din 2017 şi profitul operaţional de peste patru ori mai mare. (…) În 2018, Cemacon va avea o cifră de afaceri de 120 milioane lei şi un profit net de minim 11 milioane, cu peste 200 de angajaţi şi operând două facilităţi de producţie care funcţionează la capacitate”.

Potrivit companiei, contextul de piaţă a fost favorabil în primele trei luni din 2018, principalele venituri realizate de entitate fiind cele din vânzarea de produse finite, de 20,22 milioane lei, în creştere cu 88% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, din vânzarea mărfurilor, de 2,43 milioane lei, în apreciere cu 85%, şi din prestarea de servicii, de 0,09 milioane lei, în urcare cu 166%.

Din aceeasi categorie

Termeni si conditii
Business Press este o publicatie gratuita. Editorul isi rezerva dreptul de a determina categoriile de cititori care primesc publicatia gratuit. Orice parte a publicatiei poate fi reprodusa numai cu mentionarea sursei.