nr. 139 (februarie-martie 2016) sofiane_benmaghnia_99125400
Sofiane Benmaghnia noul director general al Holcim România

Sofiane Benmaghnia va prelua funcţia de director general al Holcim România începând cu 1 aprilie 2016. Sofiane îl înlocuieşte pe François Petry, care a devenit recent CEO Aggregates Industries – subsidiara LafargeHolcim din Regatul Unit.Sofiane Benmaghnia, în vârstă de 39 de ani, este director general al Meftah Cement Operations, Aggregates & Concrete în Algeria din 2011, iar anterior a deţinut poziţia de director financiar al Lafarge Betoane și Agregate în Orientul Mijlociu timp de trei ani.

Benmaghnia s-a alăturat grupului LafargeHolcim în 1999 ca analist financiar. De atunci, el și-a construit cariera în cadrul LafargeHolcim, pe diferite piețe în care grupul activează (America de Nord, Orientul Mijlociu, Africa și Europa), îndeplinind atât roluri strategice, cât și operaționale, și acumulând peste 16 ani de experiență în industria cimentului. Sofiane este CPA (Certified Public Accountant), CMA (Certified Management Accountant) și este licențiat în Comerț la Universitatea din Tunisia, deține o certificare în contabilitate de gestiune de la Universitatea Concordia din Montreal (Canada), precum și un executive MBA de la Universitatea Sherbrooke din Canada.

„Holcim România este una dintre companiile cu performanțe foarte bune. Aceste rezultate sunt meritele unei echipe unice de perfecționiști desăvârșiți care continuă să depășească standardele în fiecare proiect în care sunt implicați. Echipa din România, alături de oportunitățile pe care noul Grup le aduce – cercetare și capacitate de inovare, expertiză globală, capital financiar solid – va continua acest trend ascendent. Îmi asum angajamentul de a păstra poziția Holcim România ca o companie care creează valoare pentru toate părțile interesate, de la angajați la clienți, parteneri și comunități”, a declarat Sofiane Benmaghnia.

Related Post

Termeni si conditii
Business Press este o publicatie gratuita. Editorul isi rezerva dreptul de a determina categoriile de cititori care primesc publicatia gratuit. Orice parte a publicatiei poate fi reprodusa numai cu mentionarea sursei.