nr. 159 (octombrie-noiembrie 2017) economy

“Ţopăiala fiscală, pericol pentru economia României!”

Scriam în urmă cu câteva luni că asistăm neputincioşi la o situaţie economică fără precedent, generată de imaturitatea şi mediocritatea guvernamentală. În prezent, însă, ni se conturează un tablou abstract, sumbru şi bizar, din care nu prea mai înţelegem nimic.

Guvernul, prin modul de a gestiona economia, trăieşte parcă într-o lume paralelă sau într-un joc de-a alba-neagra, uite legea, nu e legea. Toată lumea trage semnale de alarmă în ideea că prea aleşii se vor trezi la realitate, însă somnul inconştienţei lor este de veci. De la Bruxelles şi până la Bucureşti, nimeni, dar absolut nimeni, nu vede cu ochi buni măsurile actualului Guvern, iar Comisia Europeană a declanşat, în acest context, procedura de deviaţie semnificativă în privinţa deficitului bugetar.

Suntem într-o situaţie critică şi antagonică, în care economia creşte şi, culmea, veniturile fiscale scad considerabil. Asta înseamnă că în loc să avem mai mulţi bani la buget, fiindcă avem o economie în creştere, colectarea fiscală a statului a ajuns la un minim istoric, de 25% din PIB, faţă de cât era stabilit, 35%.

Un rol foarte important în echilibrul financiar al economiei îl reprezintă investiţiile. Ca un paradox, faţă de anul trecut, investiţiile au scăzut semnificativ. Conform analizelor financiare, investiţiile străine au scăzut cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar îngrijorător este faptul că sunt în regres şi cele publice.

Guvernul a anunţat un pachet de măsuri fiscale care vor transforma mediul economic în marea bulversare fiscală. Dacă ne conectăm la realitatea economică, observăm dezastrul produs de aceste legi negândite. Prima dintre ele este TVA-ul split, o decizie care are mai puţin de două luni până la aplicare, dar despre care nimeni nu ştie mai nimic, nici ce implică exact sau  ce impact va avea asupra iniţiativelor private. O altă găselniţă, cea a impozitului pe gospodărie, introdus şi retras din lipsa unei coerenţe în managementul economic al acestei ţări, a zdruncinat liniştea românilor preocupaţi de ziua de mîine. Ciuntirea Pilonului II de pensii, negată iniţial, dar confirmată în cele din urmă chiar de către ministrul Muncii, a reprezentat o altă găinărie sau manţocărie financiară a incompetenţei. Să nu mai vorbim de taxa de solidaritate sau cea de mediu şi poluare pentru autoturisme, retrase şi introduse în noul cod fiscal.

Mai nou este în discuţie propunerea de trecere a contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, dar şi reducerea impozitului pe venit. La prima vedere, pare un lucru interesant, dar o analiză mai aprofundată arată că aceste măsuri mai degrabă complică problemele financiare decât să le rezolve.

Ţopăiala fiscal bugetară, aşa cum o numeşte preşedintele Klaus Iohannis, a dus la reducerea semnificativă a investiţiilor străine, fiind un pericol pentru economia ţării. România se situează în topul statelor unde nu este bine să faci business, cu perspective sumbre în ceea ce reprezintă succesul în afaceri.

Bunăstarea populaţiei a devenit un termen tot mai abstract pentru guvernarea actuală, chiar dacă toată lumea trage semnale de alarmă pe diverse canale, de la, economişti, analişti, patronate şi sindicate. Din păcate, acest drum este fără întoarcere, iar experimentul economic eşuat va fi plătit de noi, cetăţenii României şi preţul va fi unul scump.

Din aceeasi categorie

Termeni si conditii
Business Press este o publicatie gratuita. Editorul isi rezerva dreptul de a determina categoriile de cititori care primesc publicatia gratuit. Orice parte a publicatiei poate fi reprodusa numai cu mentionarea sursei.