nr. 153 (aprilie-mai 2017) ROBO
UiPath, finanţare record de 30 de milioane de dolari

UiPath este o companie românească cu sediul în Statele Unite şi cu birouri în şase ţări, specializată în dezvoltarea şi vânzarea tehnologiei de automatizare software a proceselor de lucru din mediul office (Robotic Process Automation – RPA). Roboţii software UiPath sunt programaţi să preia munca de tipul „copy-paste” a angajaţilor, eliberându-i de sarcinile tranzacţional-repetitive care îi solicită inutil.

”UiPath a primit la începutul anului 2017 recunoaşterea oficială de lider global al industriei RPA  obţinând  şi o investiţie de 30 de milioane de dolari care va ajuta compania să continue dezvoltarea în baza creşterii de 600% pe care a înregistrat-o în 2016. Finanţarea  vine de la Accel Partners, fond de investiţii de prim rang, aceiaşi care au făcut primele investiţii în companii-mamut precum Facebook, Dropbox şi Spotify. Alături de Accel, mai participă la finanţare investitorii Earlybird Venture Capital, Credo Ventures şi Seedcamp”, se arată într-un comunicat UiPath.

Beneficiarul finanţării, UiPath, precizează că se va folosi de acest fond de sprijin pentru a angaja cei mai buni ingineri software şi oameni de business, propunându-şi să dubleze efortul de dezvoltare a caracteristicilor cognitive de tip uman în tehnologia produsului său „enterprise”.

„Cu două versiuni majore lansate anual, produsul UiPath are în spate o echipă de programatori români de cea mai bună pregătire, tineri racordaţi la inovaţie care modelează în planul de dezvoltare al tehnologiei UiPath proprietăţi emergente din sfera machine learning şi inteligenţă artificială”, se mai arată în comunicat.

Related Post

Termeni si conditii
Business Press este o publicatie gratuita. Editorul isi rezerva dreptul de a determina categoriile de cititori care primesc publicatia gratuit. Orice parte a publicatiei poate fi reprodusa numai cu mentionarea sursei.