ACTUALITATE unicredit-bank-romania-se-retrage-de-pe-facebook-349494

UniCredit anunță noi ținte ESG în cadrul unui angajament pe termen lung față de dezvoltarea durabilă – Facem ceea ce este corect!

Întreaga echipă UniCredit s-a implicat în propunerea a peste 1.200 de idei noi pentru protejarea climatului

Întreaga echipă UniCredit s-a alăturat ediției de anul acesta a Săptămânii Globale pentru Acțiune în Domeniul Climei. Pe 20 septembrie, angajații Grupului au lucrat împreună și au transmis 1,200 de idei care vin să proteje mediul înconjurător și să lupte împotriva schimbărilor climatice. Propunerile transmise vizează atât reciclarea, eliminarea deșeurilor și mobilitatea, dar și continuarea inițiativelor de creșterea a conștientizării schimbărilor climatice, a importanței eficienței energetice, a prevenirii poluării și a reducerii risipei alimentare. UniCredit a desemnat Millenial Board, care să supravegheze evaluarea și implementarea acestor inițiative. Millenial Board se bucură de întreg sprijinul echipei de conducere a Grupului.

Jean Pierre Mustier, CEO UniCredit Group, a declarat: “Dezvoltarea durabilă face parte din ADN-ul Grupului nostru și este o componentă esențială a modelului nostru de business. UniCredit și-a asumat angajamentul de a proteja capitalul nostru natural, inclusiv mediul înconjurător. Fiecare companie trebuie să încerce să depășească abordarea de tipul ‘business as usual’, pentru că este timpul să venim cu inițiative de impact. Construirea unui viitor durabil este una dintre cele mai mari provocări, atât pentru oameni, cât și pentru companii. Prin măsurile anunțate astăzi, în cadrul strategiei noastre de dezvoltare durabilă, ne asigurăm că întotdeauna: Facem ceea ce este corect!”

Impact direct redus asupra mediului prin scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră (înjumătățite din 2008 / angajament pentru reducerea cu 80%); tot consumul de electricitate va proveni din surse de energie regenerabilă  

UniCredit își reduce impactul direct asupra mediului prin alegeri specifice în materie de energie. Din 2008, Grupul și-a înjumătățit emisiile de gaze cu efect de seră, angajându-se să ajungă la o reducere de 60% până în 2020 și 80% până în 2030. De asemenea, UniCredit și-a asumat angajamentul ca tot consumul de electricitate în Italia, Germania și Austria va proveni din surse de energie regenerabilă până în 2023. Această cifră a ajuns deja la 78% în 2018.

În ceea ce privește eliminarea plasticului, UniCredit distribuie sticle din metal reutilizabile la nivelul întregului Grup. Astfel, au fost eliminate sticlele de plastic din zonele de repaus și articolele din plastic din cantine, iar toate articolele de unică folosință din plastic vor fi eliminate din toate clădirile UniCredit până în 2023.

UniCredit reduce și utilizarea hârtiei. În 2018, ~60% din hârtia de copiat avea etichetă de mediu. Grupul utilizează tehnologia pentru a limita și mai mult utilizarea hârtiei, cum ar fi Paperless Branch Programme în Italia, care a condus la scanarea și stocarea digitală a ~9 milioane de documente anul trecut.

Aderarea la cele mai înalte standarde de politici și principii, alături de monitorizare externă și recunoaștere 

Dincolo de acțiunile interne, Unicredit s-a implicat în acorduri cheie la nivel instituțional și internațional cu cerințe de monitorizare externă: Grupul de lucru pentru declarații financiare legate de climă (Task Force on Climate-Related Financial Disclosures – TCFD), Principii pentru servicii bancare responsabile (PRB) și Coaliția OECD Afaceri pentru creștere incluzivă (Task Force on Climate-Related Financial Disclosures – B4IG).

Angajamentul UniCredit față de temele ESG a fost recunoscut prin includerea Grupului în seria de indici FTSE4Good. În special, FTSE Russell a desemnat un calificativ ESG pentru UniCredit egal cu 5.0 (punctajul maxim pe scara de evaluare ESG). Aceasta plasează UniCredit în a 99-a percentilă, în rândul băncilor de tip Diversified Banks.

În mod similar, Standard Ethics, o companie independentă de evaluare a dezvoltării durabile, a identificat UniCredit ca fiind singura bancă din Italia cu calificativ EE+, nivel ridicat de conformitate și abilitatea de a gestiona riscurile reputaționale asociate cu agenda ONU, OECD și UE privind dezvoltarea durabilă și guvernanța corporativă. UniCredit a fost apreciată pentru implementarea rapidă și convingătoare a modelului de dezvoltare durabilă, cu un bun raport integrat.

Parteneriat cu clienții pentru a face trecerea la o economie cu emisii scăzute de carbon: calendar confirmat pentru eliminarea cărbunelui și creșterea expunerii la sectorul energiei regenerabile cu 25% precum și număr mai mare de credite de eficiență energetică pentru clienți; obiectivul de a obține o poziție în clasamentul T5  în EMEA în ceea ce privește Obligațiunile Verzi & creditele bazate pe criteriile ESG  

UniCredit are parteneriate cu clienții pentru trecerea la o economie cu emisii reduse de carbon. Prin Acordul de la Paris privind evaluarea înlocuirii capitalului (PACTA), băncile internaționale dezvoltă o metodologie de evaluare a portofoliilor lor de creditare.

UniCredit s-a angajat să renunțe complet la proiectele de extracție a cărbunelui pentru producerea energiei termice până în 2023. O nouă politică privind cărbunele interzice noile proiecte de extracție a cărbunelui pentru producerea energiei termice și generarea de energie pe bază de cărbune și impune angajamente stricte în ceea ce privește reducerea dependenței de cărbune pentru clienții persoane juridice. O nouă politică privind țițeiul și gazul (Oil and Gas – O&G) acoperă zona arctică și zone neconvenționale de țiței și gaze, interzicând finanțarea noilor proiecte pentru extragerea țițeiului și gazelor offshore în Arctica, precum și exploatarea gazelor și țițeiului de șist și fracturarea aferentă, a petrolului provenit din nisipuri bituminoase și țiței și gaze din ape de mare adâncime. Finanțarea pentru persoane juridice care vizează clienții activi în aceste domenii va fi permisă doar dacă ponderea veniturilor din activități nesusținute este sub 25%.

UniCredit s-a angajat să crească expunerea la sectorul energiei regenerabile cu 25% până în 2023 (la peste 9 miliarde de euro) precum și volumul de credite pentru eficiență energetică acordate clienților, cu 34% pentru IMM-uri WEU, cu 25% pentru persoanele fizice WEU și creditele noi CEE la >6% din totalul creditelor.

UniCredit își propune să intre în clasamentul T5 în EMEA în ceea ce privește Obligațiunile Verzi & creditele bazate pe criteriile ESG până în 2023, și prin intermediul unei Echipe Consultative pentru Finanțare bazată pe Dezvoltarea Durabilă, care combină expertiza în dezvoltarea durabilă cu experiența în piețele de capital pentru a aprofunda dialogul cu clienții pe temele ESG și a facilita accesul acestora pe piața financiară verde din Europa.

1 miliard de euro alocați pentru susținerea proiectelor cu impact social pozitiv

Social Impact Banking a acordat cu succes peste 100 de milioane de euro în sprijinul întreprinderilor sociale, al micro-întreprinderilor și al antreprenorilor din Italia. Inițiativa se desfășoară acum în alte 11 piețe, iar UniCredit s-a angajat să aprobe finanțări totalizând 1 miliard până în 2023. Prin intermediul inițiativei, se oferă și educație financiară: în 2018, ~26.000 de elevi au fost sprijiniți în 270 de școli și ~2 milioane de ore de cursuri financiare au fost susținute de către UniGens.

Art4Future realocă deținerile stocate în opere de artă, în majoritate depozitate, prin vânzarea lucrărilor selectate pentru a susține Social Impact Banking, cumpărând același număr de opere de artă de la viitori artiști și sprijinind alte inițiative relevante din punct de vedere social. De asemenea, UniCredit promovează cultura și prin parteneriatele cu asociații precum Filarmonica della Scala și Arena di Verona din Italia, Bavarian State Opera din Germania și Musikverein din Austria.

Printre alte proiecte care promovează impactul social pozitiv, Fundația UniCredit a contribuit cu peste 3,2 milioane de euro în 2018 pentru activități sociale, inclusiv studii și cercetare. De exemplu, Gift-matching Programme dublează donațiile anuale ale colegilor și peste un milion de mese sunt oferite pentru Programul Alimentar Mondial. În caz de dezastre naturale, UniCredit suspendă rambursarea creditelor cu ipotecă și oferă împrumuturi subvenționate comunităților afectate.

Importanță majoră acordată inițiativei de Diversitate și Incluziune în industrie la nivelul sectorului bancar european

Pe lângă sprijinirea acțiunilor la nivelul industriei pentru măsurarea amprentei de carbon, companiile din toate industriile care își doresc să aibă succes trebuie să se concentreze pe diversitate și incluziune. Acestea aduc niveluri mai mari de angajament și motivație în rândul membrilor echipei și intensifică măsurile de reducere și gestionare a riscurilor, care conduc la organizații mai durabile și profitabilitate. Crearea unui loc de muncă pozitiv și inclusiv este esențial pentru inovație și creștere, prin consolidarea reputației companiei, ajutând la atragerea și păstrarea talentelor cheie. UniCredit va lucra împreună cu diferite asociații pentru a lansa o inițiativă privind Diversitatea și Incluziunea pentru sectorul bancar european, pentru a stabili și monitoriza obiective specifice, astfel încât să crească procentul de femei și persoane care aparțin unor categorii minoritare în bănci – includerea unor perspective diferite ajută la îmbunătățirea proceselor și comportamentelor.

Acest lucru este în deplină concordanță cu cele două valori de bază ale UniCredit: etică și respect, susținute în continuare prin crearea unei poziții de Chief Ethics Officer, în cadrul funcției Group Institutional Affairs and Sustainability. UniCredit lucrează împreună cu toți membrii echipei și cu industria pentru a se asigura că, întotdeauna, băncile: Fac ceea ce este corect!

*****

 Despre UniCredit Bank

UniCredit Bank este parte a UniCredit, bancă comercială pan-europeană puternică, cu un sistem integrat de servicii de banking Corporate şi de Investiţii, care oferă o rețea unică vest-, central- şi est-europeană bazei sale de 26 de milioane de clienți. UniCredit pune la dispoziția clienților săi atât expertiză locală, cât și internațională, oferindu-le acces de neegalat la bănci de top în 14 piețe principale: Italia, Germania, Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Ungaria, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia și Turcia. Bazându-se pe o rețea internațională de sucursale și filiale, UniCredit deservește clienți în alte 18 țări din întreaga lume.

Grupul este prezent în România prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.

Din aceeasi categorie

Termeni si conditii
Business Press este o publicatie gratuita. Editorul isi rezerva dreptul de a determina categoriile de cititori care primesc publicatia gratuit. Orice parte a publicatiei poate fi reprodusa numai cu mentionarea sursei.