nr. 178 (mai - iunie 2019) 59267337_2140390459408885_8967116923422638080_o

UniCredit ELITE CEE Lounge susţine companiile cu dezvoltare rapidă din Europa Centrală şi de Est

ELITE facilitează îmbunătăţirea modelelor de afaceri și încurajează interconectarea corporațiilor în toate țările Europei Centrale și de Est în care UniCredit activează.

Două companii din două țări, Bulgaria și Serbia s-au alăturat celui de-al 9-lea grup al UniCredit CEE Lounge, dar şi alte patru IMM s-au alăturat ELITE, datorită colaborării speciale dintre UniCredit Ungaria și Bursa din Budapesta. UniCredit CEE Lounge este parte a programului ELITE al platformei internaționale de susținere a afacerilor și creștere de capital a London Stock Exchange Group și își concentrează atenția pe accelerarea creșterii noilor companii cu potențial. Noii membri sunt companii din două țări din Europa Centrală și de Est (CEE) în care UniCredit are activități. Până în prezent, UniCredit CEE Lounge a acceptat 60 de companii din 11 țări din rețeaua UniCredit din CEE.

UniCredit CEE Lounge are ca obiectiv să ajute IMM-urile să se pregătească pentru următoarea etapă a dezvoltării lor, crescând nivelul de conștientizare a acestora cu privire la piețele de capital și la diferitele opțiuni disponibile pentru atragerea de fonduri. De asemenea, programul ajută companiile să deschidă un dialog direct cu investitorii relevanți. Companiile care s-au alăturat grupului anterior sunt acum în derularea pregătirii lor executive. Acest al nouălea grup al UniCredit CEE Lounge se compune din următoarele companii: ASIGEST-I&G BROKERS din Bulgaria  şi TERMOVENT din Serbia.

În plus, ca rezultat al colaborării speciale dintre UniCredit Ungaria și Bursa din Budapesta, patru noi companii s-au alăturat acestui grup: CORECOMME SI, SOMOGYI, VIA BERAUTO şi GSV, toate din Ungaria.

„Suntem mândri că parteneriatul nostru cu ELITE s-a dovedit de succes. Această inițiativă subliniază credința noastră puternică în potențialul celor mai ambițioase companii medii din Europa Centrală și de Est și ne ajută să le sprijinim în îmbunătățirea modelelor lor de afaceri și în impulsionarea dezvoltării lor. ELITE este de asemenea o cale inovatoare pentru companii de a-și înțelege mai bine nevoile și strategiile. Programul aduce împreună firmele în dezvoltare dându-le posibilitatea de a se inspiră una pe altă, de a schimbă idei, de a împărtăși bune practici și a identifică oportunități reciproce de afaceri”, a spus Andrea Diamanti, șeful UniCredit Corporate and Investment Banking and Private Banking în Europa Centrală și de Est.

La rândul său  Luca Peyrano, CEO, ELITE a precizat: „Suntem încântați să constatăm creșterea interesului față de ELITE din partea companiilor din regiunea Europei Centrale și de Est, confirmând și subliniind importantă parteneriatelor precum colaborarea cu UniCredit CEE și Budapest Stock Exchange. ELITE se mândrește să sprijine cele mai ambițioase IMM din regiunea Europei Centrale și de Est, conectându-le la capital și sprijinindu-le să fie competitive pe o scară globală, cât și să lucreze pentru dezvoltarea de surse de finanțare pentru asemenea firme”.

De la lansarea sa în 2012, ELITE a susținut peste 1100 de companii internaționale.  ELITE este o platformă și un ecosistem care ajută companii private ambițioase să crească, oferindu-le acces la educație, sprijin în afaceri și contact direct cu comunitatea financiară și de consultanță internațională. Echipele de management sunt îndrumate cum să-și accelereze dezvoltarea mai bine, cum să acceseze finanțarea cea mai adecvată pentru nevoile lor, fie participare privată, capital de risc sau piețele de obligațiuni sau acțiuni și primesc consultanță pentru construirea profilului și întinderii lor. ELITE este conceput pentru a răspunde nevoilor individuale ale fiecărei companii selectate pentru UniCredit CEE Lounge,  grupul UniCredit contribuind la modulele de instruire și îndrumare oferind în același timp acces la propriile servicii adaptate sprijinirii IMM-urilor. Mai multe informații la https://www.elite-growth.com/.

Din aceeasi categorie

Termeni si conditii
Business Press este o publicatie gratuita. Editorul isi rezerva dreptul de a determina categoriile de cititori care primesc publicatia gratuit. Orice parte a publicatiei poate fi reprodusa numai cu mentionarea sursei.