Business News Up Romania-Netopia Payments_mobilPay
Up România, în parteneriat cu NETOPIA Payments, oferă posibilitatea de plată online cu cardurile de masă în platforma mobilPay Delivery

În urma parteneriatului dintre Up România și NETOPIA Payments, cel mai utilizat procesator de plăți electronice din România, posesorii de carduri Up Dejun își pot înrola gratuit cardurile în aplicația mobilPay Wallet. Cu ajutorul acestui portofel electronic, utilizatorii de carduri de beneficii vor putea face comenzi și plăți online la restaurantele care acceptă cardurile Up România și care vor fi marcate cu un icon specific în secțiunea mobilPay Delivery, din cadrul aplicației. Pentru ușurința utilizării, selecția de restaurante este geolocalizată în funcție de adresa de livrare.

mobilPay Delivery este o platformă de comenzi dedicată restaurantelor și magazinelor specializate din toată țara și integrată în aplicația mobilă mobilPay Wallet, singurul portofel digital din România cu care se pot face plăți în toate mediile. Prin intermediul mobilPay Delivery, restaurantele își pot lista produsele, pot gestiona comenzile primite, iar clienții pot face plata online direct în aplicație. Aplicația mobilPay Wallet poate fi descărcată gratuit din Google Play, App Store sau App Gallery, iar cardul Up Dejun poate fi înrolat ușor în contul de utilizator la secțiunea Metode de plată.

Pandemia a impus noi comportamente sociale și de consum în rândul consumatorilor, de care trebuie să ținem cont, și față de care venim cu noi soluții. Utilizatorii Up România își doresc să comande și să achite online, iar parteneriatul cu NETOPIA Payments ne ajută să le oferim  un acces tot mai mare la cumpărături online de mâncare caldă. În acest fel, angajații care primesc beneficiile Up România pot avea parte de o masă caldă în fiecare zi, prin comenzi rapide și plăți în siguranță. În același timp, invităm antreprenorii din domeniul HoReCa să ia în considerare digitalizarea plăților pentru a ajunge la noi consumatori și includerea cardurilor de beneficii în lista modalităților de plată”, a declarat Elena Pap, director general Up România și director regional Up Group.

De acum, utilizatorii mobilPay Wallet care vor să comande mâncarea preferată direct din mobilPay Delivery au o nouă opțiune de plată, prin cardurile de masă Up Dejun, pe care le pot salva cu ușurință în contul de utilizator pentru comenzi viitoare și mai rapide. NETOPIA Payments continuă dezvoltarea de noi parteneriate în ceea ce privește opțiunile de plată dedicate platformei mobilPay Delivery, comunicând, în același timp, într-un mod cât mai atractiv oferta restaurantelor, pentru stimularea segmentului de delivery al acestora. Este foarte important ca proprietarii de restaurante să-și concentreze eforturile pe dezvoltarea acestui segment, care îi poate ajuta să-și completeze veniturile în această perioadă dificilă, alături de un partener de încredere”, a declarat Antonio Eram, CEO NETOPIA Payments.

Achizițiile de produse și servicii online cu ajutorul cardurilor Up România sunt printre nevoile cele mai mari identificate de beneficiarii Up România, aceștia dorindu-și cel mai mult să poată comanda și achita online produse de fashion, alimentare, IT&C, bricolaj, servicii turistice. În acest sens, Up România dezvoltă permanent parteneriate cu platforme de comenzi și plăți online, livrări de mâncare și servicii turistice.

Pentru Up România, experiența utilizatorilor săi este o prioritate, motiv pentru care în ultima jumătate de an preocuparea principală a fost punerea la dispoziția clienților și utilizatorilor a unui amplu pachet de soluții digitale. Printre acestea enumerăm:

 

Plata direct din aplicație, o nouă facilitate pentru utilizatorii de carduri de beneficii Up România

Utilizatorii de carduri Up România – Up Dejun, Up Cadou, Up Cultură și Up Vacanță – care folosesc sistemul de operare Android vor avea posibilitatea plăților direct cu telefonul mobil, atât timp cât acesta are opțiunile de NFC și autentificare prin amprentă sau recunoaștere facială. Această soluție proprie de plată este în fază finală de testare și va fi în curând disponibilă spre utilizare.

 

Plata prin Apple Pay

Utilizatorii Up România pot folosi portofelul electronic Apple Pay pentru toate plățile cu tichetele digitale Up România: Up Dejun, Up Cadou, Up Vacanță și Up Cultură. Astfel, beneficiarii de carduri Up România pot face plăți cu telefonul sau smartwatch-ul Apple fără a mai scoate din portofel cardul de beneficii. Plățile cu cardurile Up România prin Apple Pay presupun înrolarea acestora în aplicația Wallet Apple Pay. Plățile prin Apple Pay se pot face la orice POS care acceptă plăți contactless. Fiecare tranzacție Apple Pay este validată prin Touch ID sau Face ID, ceea ce conferă o siguranță suplimentară tuturor plăților prin Apple Pay. Dispozitivele compatibile cu Apple Pay sunt orice iPhone cu Face ID și Touch ID,  tabletele iPad Pro, iPad Air, iPad, iPad Mini 3 și 4, iPad 2017, precum și toate versiunile de Apple Watch.

 

Plata prin PayByFace

Beneficiarii de carduri Up România au acces în premieră la cea mai inovatoare metodă de plată din Europa – PayByFace – cu ajutorul căreia pot face plăți în magazinele partenere prin simpla scanare a feței pe un iPad instalat la punctul de vânzare. Pentru aceasta, utilizatorii de carduri Up Dejun și Up Cadou își pot face un cont în aplicația PayByFace, disponibilă atât în AppStore, cât și în Google Play, înregistrarea constând în efectuarea unui selfie, înscrierea datelor cardurilor emise de Up România și setarea unui PIN la alegerea lor. Odată contul creat, cei care doresc efectuarea de plăți prin intermediul PayByFace în locațiile care permit această metodă de plată trebuie doar să solicite folosirea iPad-ului pentru scanarea feței și vor putea achita sume până în 30 de lei fără a folosi mâinile. Pentru sumele mai mari de 30 de lei, se va introduce un PIN pe ecranul iPad-ului pentru un plus de securitate a datelor. Factura va fi transmisă prin e-mail, așa cum se procedează și în cazul serviciilor de ride sharing.

***

Despre Up România

Up România face parte din Grupul Up și deservește peste 20.000 de clienți și 750.000 de beneficiari. Cu o prezenţă de 18 ani în România, compania oferă diverse instrumente de motivare și soluții financiare avantajoase pentru performanța business-ului companiilor:

 

  • Produse și servicii care facilitează viața de zi cu zi a salariaților prin accesul la beneficii în multe domenii – tichete pe suport de hârtie și carduri Up Dejun, Up Cadou, Up Cultură, Up Vacanță, tichete de creșă
  • Soluții digitale interactive de incentivare și recompensare – STIM Online
  • Servicii dedicate comercianților
  • Soluții personalizate pentru modernizarea sectorului de acțiune socială – tichete sociale, tichete sociale pentru grădiniță
  • Soluții pentru achiziții inteligente dedicate companiilor mici și mijlocii – IMM – platforma Up Achiziții.

 

Despre NETOPIA Payments

NETOPIA Payments este cel mai utilizat procesator de plăţi electronice de pe piaţa locală, companie 100% românească, bazată pe inovaţie de top şi tehnologie de ultimă generaţie. În prezent, circa 20.000 de comercianţi folosesc serviciile şi soluţiile NETOPIA: plăţi mobile, tranzacţii online cu carduri bancare, Bitcoin sau prin SMS.

 

Despre mobilPay Wallet, primul portofel digital din România

Lansată în 2013, mobilPay Wallet este cea mai premiată soluţie de plată din România şi primul produs fintech românesc premiat şi consacrat în Silicon Valley. Este o aplicație complet gratuită pentru utilizatori, prin care plățile se fac instant din aplicație sau prin scanarea codului QR afișat la casele de marcat sau pe pagina de plată a magazinelor online.

Fiecare plată este securizată, iar utilizatorii mobilPay Wallet achită inteligent, în mii de locuri, online sau offline: la casele de marcat Carrefour Hipermarket și Carrefour Market, Carrefour Express Pronto, Supeco, Selgros și Cora, facturi de telefonie, internet și TV, facturi de utilități la zeci de furnizori de servicii de energie, apă canal, salubritate sau întreţinere la bloc, reîncărcarea de cartele preplătite, transport public în diferite orașe ale țării sau transport taxi cu Speed Taxi. De asemenea, consumatorii pot achita produse şi servicii la peste 6.000 de comercianți online, totul printr-o simplă scanare de QR în pagina de plată a comercianților.

În 2017, aplicaţia a primit inclusiv distincţia „Cel mai bun produs fintech”, în cadrul Global Startup Awards, etapa locală, după ce a fost numită, gradual: „Premiera anului în offline” în cadrul Galei No Cash în 2015, premiera anului la categoria „Soluţii de plată nebancare” în cadrul Galei Nocash 2014, şi a obţinut, tot în 2014, primul loc la Mobile Awards România, la categoria Payment.

Versiunea 2.0 a aplicației mobilPay Wallet poate fi descărcată gratuit, din App Store, Google Play sau AppGallery, pe telefoanele smart cu sisteme de operare iOS și Android și oferă un design al interfeței mult mai intuitiv, o secțiune nouă pentru adăugarea programelor de loialitate și servicii noi de plată oferite într-o manieră ușor de utilizat.

Related Post

Termeni si conditii
Business Press este o publicatie gratuita. Editorul isi rezerva dreptul de a determina categoriile de cititori care primesc publicatia gratuit. Orice parte a publicatiei poate fi reprodusa numai cu mentionarea sursei.