În ultimii ani, dezvoltarea rurală din România a continuat să fie într-o situație de criză, iar economia a fost departe de a fi stabilă pentru a putea să o susțină. De altfel, scăderea raportului dintre indicii de creștere a prețurilor produselor agricole și cei ai produselor industriale procesate adâncește acest fapt. Astăzi, agricultura românească este devansată față de cea a țărilor din Uniunea Europeană, care reprezintă modelul spre care se tinde.
Lipsa unei viziuni realiste asupra viitorului satului românesc, asupra noilor ocupații și calificări necesare în procesul de diversificare a activităților, care să pună bazele unei dezvoltări rurale multifuncționale, precum și asupra celor mai eficiente căi de integrare în Uniunea Europeană, devine tot mai acută. Agricultura este sectorul căruia i s-a aplicat cea mai puternică terapie de șoc, fiind în prezent lăsată în seama mecanismului de piață liberă.
Procesul tranziției de la economia supercentralizată la economia de piață a generat în agricultură, respectiv în dezvoltarea rurală a României, multiple probleme de ordin economic și social. De aceea, este normal ca preocupările privind identificarea unor soluții și metode de rezolvare a acestora să mobilizeze din ce în ce mai mult specialiștii din domeniu. În acest context, s-a făcut apel și la experiența altor țări, membre ale Uniunii Europene. Pentru a stabili măsurile imediate care trebuie luate în vederea stabilirii unui echilibru economic au fost enunțate cauzele care au dus la această situație.
Astfel, elementele de politică agricolă care au conturat actuala stare de criză din agricultura românească au fost marcate de o serie de factori: liberalizarea prețurilor produselor agricole, condiționarea sau limitarea acestora la produsele de bază în consumul populației, liberalizarea prețurilor input-urilor agricole care, în condițiile monopolului statului și în amontele agriculturii a condus la creșterea diferențelor de preț, dar și la reducerea și instabilitatea veniturilor agricultorilor. Alte aspecte care au dus la situația prezentă sunt: diminuarea sau eliminarea subvențiilor pentru producătorii agricoli înainte de crearea instituțiilor și a legislației de organizare și funcționare a pieței agricole, ceea ce a determinat reducerea consumului de îngrășăminte chimice, a semințelor de calitate și restrângerea cererii de credite pentru investiții din cauza ratei înalte a dobânzilor, trecerea la sistemul de subvenționare directă a tuturor producătorilor agricoli, mai corect spus a proprietarilor de terenuri, sistem care pulverizează resursele bugetare la milioane de posesori ai titlurilor de proprietate, cu efecte populiste de protecție socială și nu cu scop economic.
Realizarea unei analize obiective a evoluției spațiului rural românesc sub multiplele sale fațete, cu accent asupra conceptelor de dezvoltare rurală în condiții de durabilitate și multifuncționalitate ar fi putut rezolva o parte dintre problemele acestui sector, pornind de la filosofia și tezele istorice proprii, cu anumite viziuni asupra a ceea ce trebuie întreprins și în România, bazat pe experiențele altor state din Uniunea Europeană.
În acest context, menționăm că România se află în curs de implementare a modelului european de agricultură și dezvoltare rurală. Este foarte important să creştem puterea de cumpărare, să dezvoltăm satul românesc din punct de vedere economic și să dezvoltăm economia, nu numai agricultura, ci agricultura ca şi componentă principală, dar şi alte aspecte ale satului românesc, astfel încât să creăm locuri de muncă şi să existe o putere de cumpărare ceva mai mare a oamenilor.
De altfel, ca buni români, mesajul nostru este că trebuie să milităm pentru salvarea economiei românești și pentru bunăstarea națiunii noastre și a generațiilor viitoare!