În ultimii ani, România s-a confruntat cu fenomenul generic numit “exodul creierilor”. În esență, acest fenomen constă în plecarea în afara țării, într-un număr deosebit de important și pentru o perioadă nedefinită de timp, a persoanelor cu înaltă calificare, în majoritatea a cazurilor fiind vorba despre persoanele cu studii superioare.
Fenomenul migraţiei intelectualilor sau „exodul creierelor” este definit ca un transfer constant de personal cu înaltă calificare, din acele ţări, mai puţin dezvoltate, către altele mai puternice din punct de vedere economic. Fenomenul a luat o amploare și în societatea românească, mai ales în ultimii ani şi poate fi una dintre cauzele actualei situaţii de criză.
Ameliorarea acestui fenomen poate fi însă o soluţie eficientă pentru redresarea dificultăţilor sociale şi economice naţionale. Care sunt cauzele acestui fenomen? Dacă ar fi să simplificăm lucrurile, principala cauză este dorinţa firească a fiecărui individ de a găsi perspective, recunoaştere, câştiguri mai mari şi un standard de viaţă mai bun, chiar dacă pentru asta trebuie să plece în străinătate. Indubitabil, există o multitudine de cauze care stau la baza acestui fenomen, printre care: criza endemică generată de sistemele politice, economice și sociale care au condus la suprimarea într-un număr foarte mare a locurilor de muncă din sectorul academic și cel științific. Deopotrivă, nivelul extrem de redus de salarizare, degradarea și lipsa unei baze materiale moderne, adaptată evoluțiilor din domeniu, reducerile bugetare pentru instituțiile respective – toți acești factori au condus și ei la devalorizarea treptată a activității științifice. În aceste condiții, o parte a intelectualității a emigrat în căutarea unui nivel de viață acceptabil și a unei recunoașteri sociale binemeritate.
Exodul creierilor are mai multe manifestări și cuprinde mai multe categorii de persoane – de la tinerii motivați a face studii în străinătate, până la intelectualii de vârstă medie sau înaintată care pleacă pentru a-și îmbunătăți condiția materială. Oricare ar fi mobilul plecării peste hotare, consecințele acestui fenomen sunt întotdeauna negative: țara de origine a migranților se confruntă cu o acută problemă a deficitului de cadre competente în toate domeniile științei, culturii, artei etc. Șansele de ieșire din criza economică și de ancorare într-o eră a progresului social durabil ale unei astfel de societăți sunt practic compromise.
Din păcate, fenomenul migraţiei creierelor este observabil din ce în ce mai acut în România contemporană, existând două unghiuri din care poate fi privit fenomenul. Pe de o parte, se observă interesul multinaţionalelor de a căuta şi vâna creiere ultraspecializate, utile dezvoltării activităţii private de proiectare, cercetare, în special în industria hight tech. Pe de altă parte, remarcăm migraţia clasei mijlocii, profesori, medici, ingineri, în ţări dezvoltate economic sau cu potenţial ridicat de împlinire profesională. Motivul plecării însă nu este numai cel economic, ci şi absenţa prestigiului profesional, precum şi umilinţele îndurate de specialişti din partea unui sistem social ineficient şi lipsit de perspectivă. Indiferent însă de natura motivelor care stau la baza deciziei de emigrare a creierelor, efectele sunt dezastruoase pentru ţara. Să amintim numai câte costuri implică formarea profesională a unui specialist, asigurările de sănătate, costurile cu şcoala şi facultatea, destructurarea unui sistemului social din care făcea parte – familie, prieteni, precum şi şubrezirea suportului economic pentru bugetul de pensii.În opinia mea, un prim demers ce trebuie făcut este ca statul să motiveze, prin salarii demne rămânerea cetăţenilor în ţara. Aceasta este, de fapt, şi logica acordării fondurilor europene nerambursabile, tocmai pentru a încuraja dezvoltarea economică a ţărilor membre ale Uniunii Europene în vederea consolidării echilibrului social european.
Faptul că actuala clasă politică nu face nimic pentru a stopa sau a diminua migraţia creierelor şi a muncii calificate, ci chiar o încurajează, poate avea o explicaţie mai mult meschină decât logică. Altfel spus, cei rămaşi în ţară, cu un spirit critic mai puţin dezvoltat decât cei care au emigrat deja, pot fi mai uşor de manipulat electoral. Rolul cercetătorilor români şi al intelectualilor este cu atât mai important, cu cât rezultatele ce se pot obţine de pe urma activităţii acestei elite a intelectualităţii româneşti sunt enorme. De aceea, repatrierea oamenilor de ştiinţă este singura modalitate de valorificare a cunoştinţelor şi experienţei internaţionale a acestora în beneficiul României. Totuşi, o soluţie ar fi aşa-numitul transfer de „know-how” prin organizarea unei „diaspore ştiinţifice”, care să faciliteze contactele dintre intelectualii care activează în ţară şi în străinătate. Colaborarea intelectualităţii din diasporă în proiecte care se desfăşoară în ţara lor de origine, schimbul de experienţă în cadrul unor conferinţe, simpozioane şi alte manifestări ştiinţifice la care participă atât specialişti din ţară, cât şi din străinătate pot aduce soluţii în ţară pentru redresarea economică şi culturală. Este lesne de înțeles că în asemenea circumstanțe este imperios necesară elaborarea, la nivel de stat, a unor strategii politice de combatere a acestui fenomen. Doar așa ne vom putea păstra valorile acasă, pentru că doar de noi depinde acest lucru!