Pactul verde european, inițiat de Comisia Europeană, și-a propus câteva obiective ambițioase pentru a contracara poluarea și schimbarea climatică. În cadrul Pactului, a fost propusă strategia Farm to Fork – De la fermă la furculiță, ce include o serie de prevederi printe care: impune ca 25% din agricultura europeană să fie organică, să se reducă utilizarea de pesticide cu 50% până în 2030; a îngrășămintelor chimice cu până la 20% până în 2030 și a pierderii nutrienților din sol cu până la 50% dar și reducerea utilizării de substanțe anti-microbiene cu 50% tot până în 2030.
Pactul verde este despre agricultura de precizie, respectiv suprafețe mari administrate digital la nivel de centimetru pătrat. Ar trebui însă fie precizat faptul că, deși pleacă de la un deziderat foarte bun și are drept scop eficientizarea agriculturii din Europa, această politică poate avea și efecte negative. Atâta timp cât China a declarat că nu este o urgență aplicarea de astfel de măsuri împotriva schimbărilor climatice și cel mai probabil multe alte țări vor avea aceeași atitudine – fermierii din Europa vor fi nevoiți să vândă produse mai scump în timp ce piața va permite importuri din alte țări unde nu sunt impuse aceleași standarde de calitate.. Tot ceea ce este ecologic și nepoluant se traduce în preț prin prisma tehnologiilor și materialelor folosite care sunt destul de mari. În acest context, este foarte probabil ca producția din agricultura europeană să nu fie vandabilă și, de fapt, schimbările legislative să contribuie la generarea unui impact negativ. De asemenea, pentru ca România să ajungă la nivelul țărilor din vest și să atingă indicatorii stabiliți de Comisia Europeană, va trebui să facă investiții majore, având în vedere că pornim de la un nivel foarte jos al digitalizării acestui domeniu. În completarea intervenției unor europarlamentari din România, aceste ținte ar trebui stabilite în funcție de țară și situația pedoclimatică, geo-politică și economică.
În condițiile în care ultimii patru miniștri ai agriculturii din România nu au avut un mandat mai lung de doi ani, iar fiecare a propus o viziune și agendă proprie, lipsa unei strategii transpartinice pe termen lung la nivel național va face ca România să nu poată deveni un jucător foarte important pe scena agricolă europeană și mondială, fiind afectată de posibila criză alimentară care amenință omenirea.
România, în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene și de beneficiar al fondurilor structurale și de coeziune, are nevoie de o serie de măsuri complexe care să ducă la reinversarea tendințelor demografice și la echilibrarea zonelor rurale și a agriculturii naționale. De asemenea acestea pot sprijini investițiile în infrastructura rurală, servicii, capitalul uman și activitățile neagricole, prelucrarea primară și secundară a produselor agricole și antreprenoriatul social. Acestea din urmă au potențialul de a crea locuri de muncă, inclusiv în cadrul bioeconomiei, iar în acest sens, va fi important să se asigure sinergii cu alte fonduri UE și naționale. De noi depinde însă cum alegem să atragem aceste fonduri și să gestionăm contextul în care ne situăm.