Autorul materialului, Bogdan Lucian Cumpănașu este doctorand în ştiinţe politice la nivelul Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative din București. A lucrat mai mult de 6 ani în sectorul public, iar în prezent activează în sectorul de agribusiness, pe care îl apreciază drept un factor decisiv în dezvoltarea economică și durabilă a României. Domeniile sale de interes sunt: politici agricole, tranziție verde, europenizare și democratizare.
Introducere
În contextul Pactului Verde European, agricultura din România va avea de înfruntat provocări multiple în ceea ce privește profitabilitatea fermelor, dezvoltarea și consolidarea antreprenoriatului agricol, dar și obținerea unor producții care să asigure, pe de o parte rezerva strategică internă și, pe de altă parte să crească relevanța și competivitatea fermierilor români în piața comunitară.
În aceeași măsură, noile reglementări europene pot oferi oportunități reale pentru agricultura românească, în direcția modernizării, capitalizării, dezvoltării inovației și digitalizării, dar și tranziția spre o economie circulară, prin asigurarea sinergiei agriculturii cu alte domenii conexe, precum energia verde, protejarea mediului înconjurător, agroturism, ș.a.m.d.
Totuși, particularitățile geografice, biologice și tehnologice ale agriculturii din România pun țara noastră într-o situație vulnerabilă la nivel european, angrenând fermele românești în jocuri de culise, care de multe ori se transformă în pârghii externe în negocierile comunitare, afectând potențialul de dezvoltare al agriculturii naționale.
În contextul dependenței Uniunii Europene de proteină vegetală, cultivarea soiei poate reprezenta o oportunitate pentru fermierii români, prin suplinirea cererii europene și posibilitatea exportului comunitar, cu impact în profitul fermelor românești.
Cu toate că agricultura românească se află într-un proces accelerat de integrare în marea familie agricolă europeană, prin creșterea prosperității fermelor românești, totuși fermierii români trebuie să facă față unei puternice concurențe extra-comunitare, uneori neloială, dar și a unor fluctuații ale prețurilor de cereale, care pot face un an agricol fie să devină neprofitabil, fie să exporte culturi la prețuri dezavantajoase.
Situația agricolă din România în 2020
Anul agricol 2020 a fost marcat de o secetă pedologică extremă, producțiile fiind scăzute comparativ cu 2019, după cum urmează[1]:
- 1,8 milioane (mil) tone (t) de floarea soarelui, comparativ cu 3,4 mil t, an în care România a înregistrat cea mai mare producție din UE;
- 6,3 mil t grâu față de 10 mil t în 2019;
- 9,5 mil t porumb față de 13,2 anul anterior;
- 684.000 t rapiță, comparativ cu 723.000 t și 264.000 t de soia, față de 405.000.
Cu toate dificultățile, în 2020, conform coceral.com, România s-a menținut pe primul loc în UE la producția de floarea soarelui și a fost al doilea producător de porumb, după Franța, însă randamentul culturilor/ha continuă să fie unele dintre cele mai mici din spațiul comunitar (2,8 t/ha grâu, 3,3 porumb, 1,5 floare, 2,0 rapiță sau 1,6 soia).
Prin urmare, creșterea sporurilor de producție reprezintă în aceeași măsură o oportunitate și o necesitate pentru fermierii români, agricultura românească fiind în continuare sub potențialul real. Cu toate acestea, limitarea utilizării unor substanțe active în fermele românești, în contextul Pactului Verde European, vor pune fermierii români în situația de a rămâne fără soluții tehnologice pentru combaterea unor dăunători (existenți doar în țara noastră), în special la culturile unde România este printre cei mai mari producători: floarea soarelui și porumb.
Strategia Farm to Fork – opinii și provocări
Strategia ”De la fermă la consumator” face parte din Pactul Verde European, ce urmărește ca Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050.
Pentru îndeplinirea obiectivelor, UE propune: reducerea dependenței de pesticide, de substanțe antimicrobiene, fertilizării excesive, dar și dezvoltarea agriculturii ecologice și inversarea declinului biodiversității.
Acțiuni propuse:
Concret, Strategia Farm to Fork are în vedere îndeplinirea următoarelor obiective:
- lansarea unui nou model de afaceri ecologic ce își propune sechestrarea carbonului de către fermieri.
- dezvoltarea unei economii circulare bazate pe agricultura ecologică: încurajarea biorafinăriilor ce produc bioîngrășăminte, furaje proteice, bioenergie și reducerea emisiilor de metan de la creșterea animalelor prin: energie din surse regenerabile și producție de biogaz.
- reducerea utilizării pesticidelor chimice (scădere cu 50% a pesticidelor considerate periculoase[2] până în 2030). Astfel, Comisia Europeană (CE) va revizui Directiva privind utilizarea durabilă a pesticidelor și va consolida gestionarea integrată a organismelor dăunătoare (IPM). IPM încurajează utilizarea unor tehnici alternative de control, iar CE va facilita introducerea de pesticide cu substanțe active biologice.
- reducerea pierderilor de nutrienți cu 50%, propunând scăderea utilizării îngrășămintelor cu 20% până în 2030. Astfel, CE propune: un plan integrat de acțiune în gestionarea nutrienților și promovarea unor tehnici de fertilizare precise, practici agricole durabile, tehnici de reciclare a deșeurilor organice și transformare în îngrășăminte regenerabile.
- Promovarea proteinelor vegetale cultivate în UE și a materiilor prime alternative (insecte, alge) în sectorul zoohtenic.
- Limitarea rezistenței microbiene prin reducerea cu 50% a vânzărilor de substanțe antimicrobine până în 2030.
- Dezvoltarea agriculturii ecologice (25% din totalul terenurilor agricole până în 2030).
- Sănătatea plantelor va fi asigurată de tehnici inovatoare (biotehnologie, bioproduse) și diversitatea semințelor (facilitarea înregistrării soiurilor de semințe).
Opinii naționale și europene[3]
Mai mulți experți ai asociațiilor de profil din agricultură (Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România/AIPROM, Asociația Producătorilor de Porumb din România/APPR) sau reprezentative pentru fermieri (precum Clubul Fermierilor) și-au exprimat criticile pentru noua strategie europeană:
- în ceea ce privește ținta de 50% reducere a pesticidelor până în 2030 nu este considerată fezabilă și vor afecta direct randamentul fermierilor europeni, de la 10-40% pentru cel puțin 7 culturi, întrucât fermierii nu vor avea la dispoziție soluții de protecție suficiente, iar cele retrase de UE nu vor fi înlocuite în timp cu alternative.
- pesticidele aprobate pentru agricultura ecologică vor fi utilizate în cantități mult mai mari față de cele existente în agricultura convențională.
- restricționează creșterea și limitarea accesului la inovație, riscul fiind crearea unor sincope în procesul de producție și aprovizionare adecvată cu hrană.
- va diminua competivitatea agriculturii europene ce va concura cu marii producători transoceanici, ce vor avea la dispoziție tehnici genetice noi și inovative (Crisper CAS sau mutageneză).
- pentru România, strategia este discriminatorie, reducerea procentului de substanță activă (sa)/ha egal pentru fiecare stat comunitar este dezavantajoasă, în condițiile în care țara noastră folosește 0,7 kg de sa/ha, iar media UE este de 2 kg sa/ha.
- APPR este îngrijorată de creșterea importului de cereale din statele spațiului ex-sovietic și competitivitatea inegală a fermierului român.
Vulnerabilități ale fermierilor români:
Derogarea[4] acordată fermierilor români pentru utilizarea neocotinoidele la cultura de porumb în campania de primăvară 2021 reprezintă doar o soluție de moment, care menține incertitudinea în fermele românești.
Conform opiniilor fermierilor derogările anuale nu reprezintă altceva decât o pârghie a statelor europene în raport cu țara noastră. Prin urmare, cultura porumbului, cea mai productivă și una dintre cele mai profitabile pentru agricultura românească poate fi afectată de lipsa unor soluții tehnologice alternative care să acopere această necesitate a fermierilor români, existând o stare de nemulțumire în rândul în ceea ce privește implicarea autorităților naționale în rezolvarea acestor probleme.
Competiția geopolitică agricolă
În timpul Conferinței digitale internaționale: Inovații în ameliorarea plantelor adaptate nevoilor societății[5], ambasadorul Statelor Unite ale Americii (SUA) la București, Adrian Zuckerman a declarat că UE devine un concurent al tehnologiilor americane prin intermediul Farm to Fork, o strategie ce vrea să producă mai puțin pe suprafețe mai mari, iar soia modificată genetic reprezintă viitorul furajer, România având un potențial agricol ridicat pentru această cultură.
Conform opiniilor fermierilor români, există o deschidere și un interes major pentru cultivarea culturii de soia, dată fiind profitabilitatea, soluțiile tehnologice diverse și lipsa unor dăunători agresivi care să nu poată fi combătuți. Singura problemă a culturii de soia o reprezintă lipsa unor sisteme de irigații performante, ca urmare a nevoii ridicate de apă pe care o solicită plantele.
În aceeași măsură, fermierii români apreciază că, în contextul Pactului Verde European, soia reprezintă o cultură prietenoasă cu mediul înconjurător, ca urmare a nivelului redus de utilizare a pesticidelor și sechestrării eficiente a azotului în sol de către plante. Sunt dispuși să cultive soia modificată genetic, în condițiile în care acest lucru s-a realizat anterior intrării în Uniune, UE importând din America Latină soia procesată de la state care utilizează hibrizi neacceptați în spațiul comunitar.
Concluzii
Fermierii români se vor confrunta cu provocări din ce în ce mai mari în următoarea perioadă, în special în ceea ce privește limitarea de inputuri agricole pentru culturi profitabile. În aceeași măsură, strategia Farm to Fork propune o agricultură responsabilă și sustenabilă care să ducă la crearea unei economii circulare, prietenoase cu mediul înconjurător și cu creșterea agriculturii organice.
Totuși, demersul UE este perceput drept o măsură protecționistă de către SUA, puse în situația de a nu putea livra know how-ul și tehnologiile dezvoltate în spațiul american și, implicit care afectează interesele americane într-o piață în dezvoltare și inovativă.
Pentru România, agricultura reprezintă un domeniu de perspectivă și cu potențial de creștere, chiar și în ani agricoli dificili țara noastră fiind printre primii producători de cultură mare. În aceeași măsură, este important ca sporurile de producție să crească în acord cu profitabilitatea fermelor, iar investițiile să se realizeze ulterior în antreprenoriatul agricol.