-
În 2020, piața de profil a ajuns la cca. 160 milioane de euro
-
Creșteri majore de preț pentru materiile prime și energie
Piața locală de pavele și borduri va raporta un avans cu cca. 3% în 2021, până la cca. 165 milioane de euro, comparativ cu anul precedent, fiind puternic impactată de creșterile de prețuri ale materiei prime și energiei, potrivit Symmetrica, liderul pieţei locale de pavele şi borduri vibropresate şi cel mai mare producător autohton.
Potrivit companiei, anul trecut piața de pavele și borduri a crescut cu cca. 14% comparativ cu 2019, ajungând la o valoare de cca. 160 milioane de euro. În ciuda situației determinate de pandemia de Covid-19, segmentul amenajărilor exterioare nu a fost afectat, din contră, tot mai mulți români s-au orientat către proiecte de renovare, în timp ce piața de construcții, per total, s-a majorat.
„Cererea de produse a crescut într-un mod alert în 2020, fiind impulsionată de majorarea volumului de lucrări în mediul privat, dar și de finalizarea unor lucrări cu fonduri bugetare. O creștere importantă s-a putut observa și pe segmentul DIY, unde livările au fost mai mari cu procente de 2 cifre. Astfel, per total, estimăm că în 2020 piața de pavele și borduri a avut un volum de 30 mil. unități (mp, ml, buc.), mai mare cu 10% comparativ cu 2019”, a declarat Sebastian Bobu, Director Executiv Symmetrica.
În ceea ce privește evoluția sectorului în prima parte a acestui an, reprezentantul Symmetrica estimează că piața a stagnat, menținându-se la același nivel cu perioada similară a anului trecut. Acest lucru a fost determinat de blocarea proiectelor de infrastructură din lipsă de fonduri, dar și de creșterea importantă a prețurilor la materii prime.
„În ultima jumătate de an am înregistrat creșteri de preț de până la 30% a agregatelor minerale, de cca. 10% a cimentului și de peste 50% a energiei electrice. Toate aceste majorări nu au putut fi absorbite de prețurile produselor și, drept urmare, s-au reflectat în evoluția pieței per total. Fiind o piață puternic concurențială, majorarea prețurilor pentru produsele finite a fost foarte mică, mult sub cea a celor de producție”, a mai spus Sebastian Bobu.
Ținând cont de aceste aspecte, dar și de stagnarea investițiilor care se află în desfășurare fără a avea finanțări suficiente, reprezentantul Symmetrica estimează că piața de profil va avea un avans minim, de până în 3%, în acest an, ajungând la 165 milioane de euro.
Piața locală de pavele este dominată, în proporție de peste 70%, de jucători locali, Symmetrica fiind lider, atât din punct de vedere al volumelor, cât și în ceea ce privește acoperirea geografică prin cele șapte unități de producție.
Din totalul pieței de profil, cca. 40% din volumele de produse sunt direcționate către proiectele de infrastructură, în timp ce 25% merg către cele logistice și industriale. Segementul rezidențial, inclusiv cel al magazinelor de materiale de construcții și DIY, reprezintă 35% din totalul pieței de profil.
Raportat la proiectele rezidențiale, trendul pieței este de creștere a cererii pentru produse de calitate superioară, cu design și culori deosebite. În ceea ce privește însă cele mai noi inovații pe piața de profil, Symmetrica estimează că ultima perioadă a adus îmbunătățiri la nivelul producție în direcțiile creșterii rezistenței produselor, tratării speciale a suprafețelor și a mixurilor de culoare.
Despre Symmetrica
Symmetrica este o companie 100% românească, producătoare de pavele, borduri şi rigole vibropresate pietonale şi carosabile, într-o gamă variată de forme şi culori.
Prima fabrică Symmetrica a fost inaugurată în 1999 la Vereşti, judeţul Suceava, urmată apoi de unităţile de producţie de la Podu Iloaiei, judeţul Iaşi (2010), şi Bolintin Vale, în apropiere de Bucureşti (2011), Prejmer – Braşov (2012), Cociu – Bistriţa-Năsăud (2012), Mărășești – Vrancea (2018) și Zimandu Nou – Arad (2021).
Principalele proiecte pentru care Symmetrica a livrat pavele şi borduri se numără Arena Naţională, magazine Kaufland, Carrefour, Lidl, Penny Market, autostrada Târgu Mureș-Oradea, stadionul Steaua, cartiere rezidențiale, ș.a. De asemenea, produsele companiei au fost folosite pentru reabilitarea de străzi, trotuare şi parcuri ecologice în București, Iași, Bacău, Brașov, Târgu Mureș, etc.