ACTUALITATE

De la începutul crizei generate de coronavirus în România, Lidl a donat pentru persoanele vulnerabile peste 4 tone de alimente, cu ajutorul Rețelei de Bănci pentru Alimente

Lidl, partenerul fondatorul al primei rețele de Bănci pentru Alimente din România, care funcționează după principiile Federației Europene a Băncilor pentru Alimente, continuă demersurile de combatere a risipei alimentare și sărăciei, sprijinind, numai în ultimele […]

ACTUALITATE

Johnson & Johnson România donează peste jumătate de milion de lei pentru a sprijini efortul naţional al profesioniştilor din domeniul sănătăţii din prima linie şi pentru protecţia pacienţilor cronici în contextul pandemiei COVID-19

Fondurile sunt destinate achiziţiei echipamentului individual de protecţie al profesioniştilor din domeniul sănătăţii din prima linie şi pentru asigurarea siguranţei pacienţilor cronici în contextul continuării tratamentului pe durata pandemiei cu noul coronavirus.  Johnson & Johnson […]

ACTUALITATE

Studii Colliers: Investitorii sunt interesați de proiecte imobiliare noi chiar și în contextul Covid-19. Aproape 70% dintre investitorii din segmentul terenurilor au în plan să continue tranzacțiile în curs anul acesta

Investitorii imobiliari sunt în continuare interesați de proiecte noi în România, chiar și în contextul epidemiei de Covid-19, arată un studiu realizat de Colliers International asupra pieței de investiții în rândul a peste 60 de […]