Reprezentanții Asociației Producătorilor de Salam de Sibiu (APSS) prezintă în premieră pentru România prima campanie a unui produs încadrat într-un sistem de calitate European, făcând cunoscută povestea Salamului de Sibiu publicului larg. Salamul de Sibiu – Indicație Geografică Protejată este primul produs românesc din categoria carne procesată recunoscut în 2016 cu distincția europeană a calității IGP iar campania face parte din proiectul european de promovare “Enjoy it’s from Europe” desfășurat în perioada 22 ianuarie – 19 februarie 2021.
“Salam de Sibiu IGP – Gust European desăvârșit” este o campanie integrată de marketing care implică o componentă Social Media dar și de digital și include ca livrabile 2 spoturi TV. Spoturile publicitare mizează pe afectiv și surprind meșteșuguri vechi asociate momentelor esențiale ale producerii acestui salam, purtându-ne cu emoție prin povestea oamenilor care zi de zi duc mai departe tradiția realizării celui mai titrat salam din România.
9 februarie este ziua în care Salamul de Sibiu a fost recunoscut ca Indicație geografică Protejată prin înscrierea în Registul european al denumirilor de origine și al indicațiilor geografice protejate, din acest motiv pe 9 februarie 2021 cele 8 posturi TV incluse în campanie vor difuza în prime time clipul campaniei de 60” ca celebrare a notorietății acestui produs atât de iubit de consumatorii din România și din întreaga lume.
Campania aduce în prim-plan calitățile intrinseci ale produsului ca rezultat al faptului că de mai bine de 100 de ani, mâini dibace meșteșugesc Salamul de Sibiu. Dincolo de aspectele tehnologice distincte, priceperea meșterilor își păstrează peste timp relevanța în procesul de fabricație al Salamului de Sibiu, multe dintre etapele de producție efectuându-se și astăzi manual.
Un rol foarte important a fost și este îndeplinit de maeștrii mezelari care își pun amprenta de neconfundat pe calitatea Salamului de Sibiu care ajunge pe mesele consumatorilor și a căror iscusință este și acum hotărâtoare în crearea particularităților acestui produs prețios. Doar măiestria unor oameni deprinși cu acest mesteșug este cea care, mai presus de orice cunoștințe de specialitate, indică momentul potrivit pentru a acționa într-un anumit fel.
“Noi trebuie sa contribuim la îmbunătățirea percepției consumatorilor cu privire la sistemele de calitate europene. De asemenea, consumatorii au nevoie să cunoască mai multe despre Indicațiile Geografice Protejate și ce beneficii aduc acestea în viețile lor. Provocarea noastră este să dezvoltam programe care să îmbunătățească imaginea produselor și să conștientizeze consumatorii cu privire la calitatea produselor și a metodelor de producție, astfel încât să crească cererea pe piața internă și să se încurajeze deschiderea de noi piețe”, declară Carmen Gavrilescu, președintele Asociației Producătorilor de Salam de Sibiu.
De-a lungul anilor, Salamul de Sibiu nu a suferit schimbări majore în compoziție, păstrându-se materiile prime și condimentele, afumarea la rece și perioada de maturare-uscare de lungă durată care contribuie la crearea gustului său aparte. În etapa de producție corespunzătoare afumării la rece, batoanele de salam sunt expuse fumului provenit de la lemnul de esență tare pentru o durată semnificativă de timp (cuprinsă între 3 și 10 zile). Particularitățile acestui lemn contribuie în mod decisiv la conturarea aromei specifice a sortimentului.
Această pricepere este de fapt bogăția care s-a transmis de-a lungul generațiilor, cunoașterea fiind împărtășită de către toți cei devotați realizării Salamului de Sibiu. Asimilarea acestor cunoștințe și a acestei experiențe a menținut continuitatea, în zona geografică menționată prin IGP, a Salamului de Sibiu, apreciat nu doar la nivel local, ci și internațional.
Pentru mai multe informații referitoare la Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu, la membrii fondatori, legislație sau la istoria produsului, vă rugăm accesați: www.salamdesibiupgi.eu sau www.salamuldesibiu.ro.