UniCredit Bank S.A., în calitate de Coordinating Mandate Lead Arranger și Bookrunner, a coordonat acordarea unei finanțări de până la 115 de milioane de euro către grupul TEILOR. Finanțarea este destinată susținerii planurilor de dezvoltare și consolidării poziției grupului pe piețele în care activează.
TEILOR Holding este un grup antreprenorial românesc cu un portofoliu diversificat, care reunește brandurile TEILOR, DAAR, JANINE și MoneyGold. Activitatea grupului acoperă atât segmentul bijuteriilor de lux, premium și contemporane, cât și zona serviciilor financiare și a retailului specializat. Prin complementaritatea brandurilor sale, TEILOR Holding se adresează unor categorii variate de clienți și urmărește consolidarea și extinderea prezenței sale pe piețele în care activează.
Daniel Sava, Head of Advisory&Financing UniCredit Bank, a declarat:
“Tranzacția coordonată pentru TEILOR subliniază capacitatea UniCredit de a pune la dispoziția companiilor antreprenoriale structuri de finanțare complexe și scalabile, esențiale în etapele lor de creștere accelerată. TEILOR se află într-un moment remarcabil de consolidare și expansiune, iar succesul acestui sindicat bancar reflectă încrederea solidă pe care piața o are în modelul lor de business. Rolul nostru, în calitate de consultanți și finanțatori strategici, este să facilităm tranziția clienților noștri către structuri de capital diversificate, care să le susțină planurile pe termen lung și să le asigure flexibilitatea necesară planurilor lor de creștere”
Asistența juridică pentru structurarea și implementarea tranzacției a fost asigurată de Filip & Company, una dintre cele mai apreciate firme de avocatură din România în domeniul Banking & Financial Services.
Despre UniCredit Bank
UniCredit Bank este parte a Grupului UniCredit, o Bancă Comercială Pan Europeană cu o ofertă unică de servicii în Italia, Germania, Austria, Europa Centrală și de Est. În România, UniCredit Bank este o bancă universală de top, oferind servicii și produse de înaltă calitate pentru toate categoriile de clienți. UniCredit Bank își propune să mențină permanent clientul în centrul activităților sale, să fie un partener cu care se lucrează ușor și să fie o parte activă a comunităților în care își desfășoară activitatea. Digitalizarea și angajamentul față de principiile ESG sunt factori cheie pentru serviciile noastre și ne ajută să oferim excelență tuturor părților interesate pentru un viitor sustenabil.
