În contextul generat de pandemia de COVID-19, cei mai mulți români cu vârste de peste 18 ani (68%) consideră că mașina personală este cel mai sigur mijloc de transport în momentul de față, arată Barometrul IRES-UNSAR privind Percepția riscului și cultura asigurărilor din România. Autoturismul personal este urmat, în preferințele românilor, de transportul public (11%) și de bicicletă (9%).
În cazul categoriei de vârstă 18-50 de ani, mașina personală este preferată de o proporție mai mare a populației (77%), însă bicicleta este al doilea cel mai preferat mijloc de transport (8%), urmat de transportul public (7%).
„Percepțiile asupra riscului sunt în continuă schimbare în contextul pandemiei, iar preocupările românilor sunt reflectate în consecință. Dacă, până acum câteva luni, asistam la o consolidare a transportului public ca alternativă pentru mobilitate și reducere a impactului asupra mediului înconjurător, suntem acum în punctul în care mașina personală pare a reveni în centrul atenției, datorită siguranței sporite pe care o oferă în fața virusului SARS-CoV-2. În același timp, România este, din păcate, statul european cu cele mai multe decese pe șosele în 2019 – un motiv în plus pentru a ne concentra toate eforturile, împreună cu factorii de decizie, în direcția reducerii frecvenței și severității accidentelor auto”, a declarat Adrian MARIN, Președintele UNSAR.
Conform datelor publicate de Comisia Europeană în iunie 2020, România înregistrează cele mai multe decese cauzate de accidentele rutiere, cu o rată de 96 de decese/milion de locuitori, aproape dublu față de media europeană, de 51 de decese/milion locuitori. În același timp, deși la nivelul Uniunii Europene se înregistrează progrese în ceea ce privește scăderea numărului de decese provocate de accidente rutiere, numărul victimelor în accidentele rutiere grave din România, în 2019, este comparabil cu cel din 2018, conform statisticilor publicate de Poliția Română.
Mai mult, parcul auto din țara noastră s-a situat, până în prima parte a anului 2020, pe un trend ascendent. Datele publicate de APIA – Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile arată că, numai anul trecut, au fost înmatriculate peste 606.000 autoturisme, ceea ce a condus la o creștere de 23,4% a înmatriculărilor față de 2018. Dintre autoturismele nou înmatriculate, aproape trei sferturi (73,3%) au fost autoturisme rulate.
„Analiza acestor tendințe ne confirmă importanța programelor de siguranță rutieră, care pot contribui la protejarea vieții oamenilor. Avem, pe de o parte, cea mai mare rată a deceselor din Uniunea Europeană cauzate de accidente rutiere, și, pe de altă parte, un parc auto învechit care, din păcate, poate prezenta riscuri suplimentare pentru siguranța în trafic. Tocmai de aceea ne dorim să amplificăm în continuare acțiunile noastre în zona de educație și prevenție rutieră”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Director General al UNSAR.
UNSAR derulează anual o campanie dedicată creșterii gradului de conștientizare cu privire la decesele cauzate de accidentele auto în România. Anul trecut, campania #ATENTînTRAFIC a discutat despre CEI 40.000, având în vedere că aproape 40.000 de persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere în România în perioada 2001-2017.
UNSAR și industria de asigurări își continuă demersurile de consolidare a condusului preventiv, inclusiv printr-o nouă campanie dedicată ce va fi lansată la finalul acestui an.
Despre UNSAR
Înființată în 1994, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 20 de companii de profil. Acestea dețin o pondere de aproximativ 80% din piața locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activității de asigurări în România și promovarea dezvoltării cât mai durabile a industriei de profil pe plan intern și internațional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al federației asigurătorilor și reasigurătorilor europeni – Insurance Europe.
Despre IRES
Înființat în 2009, Institutul Român pentru Evaluare și Strategie – IRES activează pe piața de cercetare din România și funcționează ca un think tank independent, o parte dintre studiile și proiectele pe care le dezvoltăm fiind dedicate optimizării politicilor publice în diferite domenii ale societății românești. Suntem una dintre cele mai mari companii românești de cercetare de piață și oferim soluții integrate pentru clienții noștri – organizații multinaționale, naționale și locale, instituții și organizații din România, dar și din străinătate – care înțeleg valoarea cercetării în evoluția lor pe termen lung. IRES este membru al ESOMAR (European Society for Opinion and Marketing Research) și ne realizăm activitatea la cele mai înalte standarde profesionale, respectând practicile internaționale în acest domeniu.