Academia de Studii Economice și PENNY lansează studiul „Strategii pentru echilibrarea balanței comerciale a României prin stimularea și susținerea producției naționale”

Studiul a fost realizat în cadrul proiectului 3RO, inițiat de retailer

PENNY și Academia de Studii Economice București anunță rezultatele studiului despre dezvoltarea unor soluții locale de business în domeniile agriculturii și producției bunurilor de larg consum, derulat în cadrul proiectului 3RO. Obiectul studiului a fost acela de a indentifica soluții eficiente pentru dezvoltarea producției de bunuri 3RO – cu ingredientul din România, procesate și ambalate în țara noastră, cu scopul final de a susține economia românească.

„Proiectul 3RO, inițiat de PENNY România, este în deplină concordanță cu prioritățile strategice ale țării noastre, ajutând atât la creșterea competitivității noastre economice și implicit a rezilienței, cât și la cererea crescândă a poporului român de a consuma produse românești. Felicit compania pentru această inițiativă de business și sunt convins că prin strategia adoptată vor avea un succes și mai mare pe piața românească.”, a declarat Tănase Stamule, Decan FABIZ-ASE.

Suntem foarte bucuroși să prezentăm rezultatele studiului realizat în parteneriat cu Academia de Studii Economice. În 2020, am anunțat obiectivul 3RO de a crește la raft numărul de produse cu ingredientul din România, procesate și ambalate în țara noastră, urmat în 2022 de lansarea inițiativei 100 de idei de business pentru România și de organizarea unei serii de mese rotunde la care s-au dezbătut și propus soluții pentru mai multe industrii producătoare din România. Concluziile acestei analize arată în mod clar cât este de important să valorificăm potențialul românesc de producție, să aducem plus-valoare pe plan local și, nu în ultimul rând, să le oferim consumatorilor produsele pe care le caută”, a declarat Daniel Gross, CEO PENNY România.

Studiul derulat de Academia de Studii Economice a analizat domenii precum agricultura, industria de panificație, industria cărnii, a produselor lactate, bauturile alcoolice sau produsele cosmetice și de îngrijire a locuinței.

Principalele concluzii ale studiului:

  • Atât valoarea exporturilor, cât și a importurilor de produse agroalimentare, au avut o creștere constantă în ultimii 10 ani Excepție face anul 2020, când valoarea exporturilor a fost mai scăzută decât în anul anterior.
  • Începând cu anul 2015, valoarea importurilor de produse agroalimentare o depășește pe cea a exporturilor, conducând la trecerea pe deficit a balanței comerciale.
  • În perioada 2013-2019, ponderea medie a exporturilor de produse agroalimentare din totalul exporturilor României a fost de 10,45%. Odată cu anul 2020, importanța lor a crescut ajungând să reprezinte 13% din totalul exporturilor românești.
  • Topul celor mai exportate produse a rămas neschimbat în ultimii 10 ani. Principala grupă de produse exportate e reprezentată de produsele vegetale (56,3% din totalul exporturilor de produse agroalimentare în anul 2022), urmată de grupa Produselor alimentare, băuturi și tutun (28,7%), Animale vii și produse animale (9,6%) și Grăsimi și uleiuri animale sau vegetale (5,4%).
  • În perioada 2013-2019, ponderea medie a importurilor de produse agroalimentare din totalul importurilor României a fost de 9,46%. Se observă o creștere a ponderii importurilor începând cu anul 2020, când au reprezentat 11,09% din totalul importurilor, urmate de o ușoară scădere, astfel că în anul 2022 valoarea importurilor a fost de 10,52% din total.
  • Dacă ne uităm la distribuția pe grupe de produse, topul celor mai importate produse a rămas neschimbat în ultimii 10 ani, însă diferă de cel al exporturilor. Principalele importuri sunt din grupa Produselor alimentare, băuturi și tutun (41,7% din totalul produselor agroalimentare importate în anul 2022), urmată de Produse vegetale (33%) și Animale vii și produse animale (21,75%).
  • Cele mai mari deficite comerciale sunt înregistrate pentru subgrupele Carne și măruntaie comestibile (deficit de 0,98 mld. euro în anul 2022, de 3,8 ori mai mare decât în urmă cu 10 ani), Fructe comestibile (0,73 mld. euro, de 3,34 ori mai mare decât în anul 2013) și Lapte și produse lactate (0,72 mld. euro, de 4,85 ori mai mare decât în urmă cu 10 ani).

„Încă de la momentul lansarii, ne-am propus ca acest proiect să fie preluat de întreg ecosistemul de business românesc. Pentru a crește producția de bunuri 3RO în România este nevoie de implicarea tuturor actorilor relevanți: producători, furnizori și autorități. Ne dorim ca recomandările și soluțiile cuprinse în acest studiu să reprezinte un punct de plecare pentru toți cei care vor să contribuie în mod activ la dezvoltarea economiei românești”, a declarat Marek Dolezal, COO PENNY România.

În acest moment, peste 800 de produse 3RO sunt disponibile în magazinele PENNY din toată țara. Retailerul continuă demersurile pentru a crește acest număr și pentru a atinge ținta de 60%. 3RO este un proiect prin care PENNY își propune, alături de consumatori, să contribuie la o societate de 3 ori mai bună pentru toți românii și pentru generațiile viitoare.

Despre PENNY

PENNY este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 346 magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 6.500 de angajați.

PENNY se află printre organizațiile de top care au primit titulatura de Angajator de Top (Top Employer) 2023 în România. Certificarea de Angajator de Top reflectă grija și angajamentul pentru echipă și performanțele în practicile de resurse umane.

Pentru mai multe detalii despre companie, accesati website-ul oficial https://www.penny.ro.