Rata de colectare pentru primele șase luni ale anului 2026 a crescut cu trei puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului trecut
RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, anunță evoluția și rezultatele sistemului pentru prima jumătate a anului 2026.
Rata de colectare pentru primele șase luni a ajuns la 82%, comparativ cu 79% în aceeași perioadă a anului trecut, confirmând progresul constant al sistemului și integrarea returnării ambalajelor în comportamentul de zi cu zi al consumatorilor.
În perioada ianuarie–iunie 2026, românii au returnat prin SGR peste 2,4 miliarde de ambalaje. La nivel teritorial, cele mai mari cantități de ambalaje au fost returnate în decurs de șase luni în București (331,3 milioane de ambalaje), urmat de județele Ilfov (117,0 milioane), Timiș (107,2 milioane), Cluj (101,1 milioane) și Constanța (100,4 milioane).
Performanța sistemului se reflectă într-un grad extins de acoperire la nivel național. Infrastructura de colectare acoperă în prezent 92% dintre localitățile cu peste 1.500 de locuitori și 74% dintre localitățile cu peste 200 de locuitori, facilitând, astfel, accesul consumatorilor la SGR la nivelul întregii țări.
Progresul este vizibil și în ceea ce privește reciclarea, obiectivul final al Sistemului de Garanție-Returnare. În primul semestru al anului 2026, întreaga cantitate de materiale colectate prin SGR a ajuns în stațiile de reciclare. RetuRO a predat către reciclatori aproximativ 187.300 de tone de materiale, cu 6% mai mult decât în aceeași perioadă din 2025, când au fost predate aproximativ 176.500 de tone.
Toate materialele colectate prin Sistemul de Garanție-Returnare au ca destinație instalațiile de reciclare, unde sunt transformate în materii prime secundare și reintegrate în circuitul economic. În medie, sunt livrate zilnic către reciclatori aproximativ 70 de camioane cu materiale procesate în centrele RetuRO de numărare și sortare.
Rezultatele integrale pot fi consultate pe platforma RetuRO SGR, în secțiunea dedicată raportării: https://returosgr.ro/raportare.
RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. (www.returosgr.ro) este o companie ce funcționează pe principiul not for profit – ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR. Compania a fost creată de un consorțiu de trei acționari privați: Asociația Berarii României pentru Mediu (30%), Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) și Asociația Retailerilor pentru Mediu (20%) și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (20%).
RetuRO, administratorul SGR, funcționează cu finanțare exclusiv privată și are rolul de a asigura transparența asupra cantităților de ambalaje pentru băuturi puse pe piață și returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deșeurilor de ambalaje, în vederea atingerii țintelor de reciclare impuse României de către Uniunea Europeană.
