Biofarm țintește o cifră de afaceri în creștere cu 16% în 2022

Biofarm, unul dintre cei mai importanți producători de medicamente din România, estimează pentru acest an o cifră de afaceri în creștere cu 16%, după ce în 2021 a înregistrat o valoare de 239 milioane lei și o EBITDA de aproximativ  82 milioane lei, iar pentru 2022 își propune o creștere de 15% comparativ cu anul încheiat.

„Am încheiat anul 2021 cu rezultate foarte bune și suntem încrezători că investițiile bugetate pentru acest an vor contribui la creșterea vânzărilor. Echipamentele de ultimă generație ne permit să creștem producția și să ne extindem pe noi piețe. Avem premise puternice pentru îndeplinirea obiectivelor, în ciuda provocărilor create de creșterea costurilor de producție determinate de variațiile de cost estimate pentru aprovizionarea cu materii prime, utilități. Chiar și în acest context, sunt încrezător că, la finalul anului, ne vom consolida cota de piață și vom continua să fim unul dintre principalii jucători din industria farmaceutică locală în categoria Consumer Healthcare (CHC), a declarat Cătălin Vicol, director general Biofarm.

Potrivit rezultatelor financiare, în anul 2021, situația Biofarm a fost una foarte bună, stabilă din punct de vedere economic, rezultând o marjă EBITDA de 34%. Având în vedere faptul că piața farmaceutică se află pe un trend ascendent, compania țintește anul acesta un profit cu 10% mai mare comparativ cu anul precedent. Aceste estimări se bazează pe o strategie bine conturată care este susținută de trei obiective: creșterea vânzărilor produselor din portofoliu, lansarea de produse noi și extinderea pe piețe noi.

Înțelegând stilul de viață și contextele sociale ale angajaților, compania se angajează să răspundă nevoilor lor. Astfel, creșterea cheltuielilor aferente salariilor pentru anul 2022 reprezintă unul dintre eforturile companiei de a-și manifesta grija față de aceștia.

Inovația face parte din ADN-ul companiei Biofarm, fiecare membru al echipei lucrând zi de zi, oră de oră, pentru oameni și pentru sănătatea lor. Biofarm certifică și recertifică periodic la cel mai înalt standard internațional toate sistemele, liniile de producție și orice alt aspect care ține de promisiunea companiei de a oferi produse sigure și de cea mai bună calitate.

În prezent, Biofarm este cel mai important producător român de capsule gelatinoase moi, între primii trei producători români de soluții și suspensii pentru administrare orală și unul dintre cei mai mari fabricanți de comprimate și drajeuri din România. Produsele Biofarm ajung, în prezent, în 12 țări din întreaga lume, iar în viitor, conform planurilor de dezvoltare pe termen lung a business-ului Biofarm, acestea se vor regăsi pe rafturile farmaciilor din mai multe țări din Europa de Sud Est, Asia Centrală și de Sud Est, Africa și zona Arabă.

 

Despre Biofarm

Biofarm® este unul dintre primii producători români de medicamente și suplimente alimentare. De 100 de ani Biofarm® este alături de specialiștii din Romania în cursa pentru descoperirea celor mai bune soluții pentru menținerea sănătății oamenilor. În prezent, Biofarm® este unul dintre primii 10 producători existenți pe piața farmaceutică din Romania, o piață dinamică și foarte competitivă. Biofarm® are un portofoliu competitiv de produse care acoperă 65 de arii terapeutice și investește în mod continuu în campanii media, comerciale și de marketing pentru promovarea propriilor produse.