Divizia de Digital Marketing a Zitec a generat venituri de 2,25 milioane de euro în 2021 și devine Google Premier Partner

Divizia de Digital Marketing a Zitec, lider pe piața de IT & digital marketing din România, a generat anul trecut venituri de 2,25 milioane de euro, o creștere de aproape zece ori în ultimii trei ani. Ca urmare a dezvoltării accelerate, în februarie 2022, Zitec a devenit Google Premier Partner, divizia de digital marketing fiind în top 3% agenții din România care au obținut acest statut.

Statutul de Google Premier Partners este oferit de Google agențiilor de marketing în funcție de o serie de criterii printre care: creșterea performanței campaniilor clienților, gradul de retenție al acestora, diversificarea serviciilor dar și cheltuielile anuale pentru reclamele plătite.

Printre beneficiile pe care statutul de Google Premier Partner le oferă companiei Zitec se numără accesul preferențial la versiunile beta ale produselor Google specializate, serviciul avansat de suport pentru Google Ads, dar și acces la evenimente exclusiviste organizate de Google pentru partenerii Premium și clienții acestora.

În prezent, divizia de Digital Marketing acoperă trei linii de business: Media – ce cuprinde servicii precum Google Ads, Facebook Ads, Tik Tok Ads, Programmatic, Media Buying local, Data & Analytics, la care se adaugă servicii non-digital precum TV, Radio sau Outdoor; Creație – servicii de SEO, Social Media, Marketing Automation, dezvoltare de conținut / Copywriting, editare grafică, web design, producție și post-producție video și Strategie – departament care va acționa în zona de consultanță de marketing și business pentru clienții actuali, dar și propuneri pentru clienții potențiali.

„Statutul de Google Premier Partner reprezintă o recunoaștere a eforturilor pe care le depunem constant pentru a oferi clienților noștri cele mai performante servicii care să le faciliteze dezvoltarea. Datorită faptului că divizia de Digital Marketing funcționează ca o agenție de digital integrată într-o companie mare de tehnologie, Zitec, ne permite să avem o abordare complexă ce include toată paleta de servicii ce poate deservi un client: de la strategie la implementare și până la lansarea sa pe piață într-un mod foarte eficient. În plus, experiența internațională ne oferă acces în timp real la toate tehnologiile noi și reprezintă implicit un plus de ‘know-how’ pe care îl aducem în piață”, a declarat Dan Toma, Digital Marketing Director Zitec.

În ultimii trei ani, echipa de Digital Marketing a Zitec a crescut de peste trei ori, de la șase membri în 2018 la 26 în prezent.

Din portofoliul diviziei de Digital Marketing fac parte clienți din 3 țări și din industrii diverse precum farma, produse electronice, electrocasnice, fashion sau FMCG, printre care: Pfarma.ro, Arctic, Kärcher, ASE București, Orange Valley, iELM sau STMicroelectronics.

 

Despre Zitec

Lider pe piața IT & Digital Marketing din România, cu birouri în București și Brașov, Zitec este specializată în dezvoltarea de soluții de afaceri, servicii și produse tehnologice personalizate, aplicații mobile, blockchain, precum și servicii de digital marketing.

Zitec este una dintre puținele companii românești certificată Google Cloud Premier Partner, Microsoft Application Development, Microsoft Gold Cloud Platform, Amazon AWS Technology Partner și furnizor al platformei de soluții eCommerce în cloud VTEX, precum și Adobe Solution Bronze Partner.

În 2021, Zitec s-a clasat printre cele 15 finaliste ale programului ‘Made in Romania’ lansat de Bursa de Valori București, o recunoaștere a contribuției active la dezvoltarea industriei IT din România și la accelerarea transformării digitale în companii și instituții publice. Zitec a primit și premiul ‘Shining Star 2021’ oferit de Inspiring Employers pentru cultura organizațională bazată pe comunicare deschisă, dezvoltare continuă și recunoaștere.

De asemenea, a câștigat titlul de ‘Angajatorul anului’ la Romanian Business Services Forum & Awards doi ani consecutivi, în 2020 și 2021. Totodată, Zitec s-a clasat pe locul al doilea în „Top angajatori 2021”, clasament realizat de platforma Undelucram.ro.

Pentru serviciile de digital marketing, compania a fost nominalizată în topul agențiilor de digital din România conform Forbes în 2019 și 2020, înregistrând o creștere a cifrei de afaceri de peste 60% în 2021 față de anul precedent. Pentru activitatea sa din 2019, Zitec a fost desemnată ‘Compania Anului’ la Gala ANIS România 2020. Zitec este partener al Comunității Europene prin prisma proiectelor europene finalizate sau aflate în faza de implementare în cadrul programelor Ambient Assisted Living și Erasmus +.