Exploratist: Afaceri de peste 1 milion de euro în 2021

  • 100% dintre proiecte s-au desfășurat în online & hibrid

  • 2022, anul retenției în companii: programele de employer branding și comunicare internă devin prioritare

Exploratist, prima agenție de employee experience din România, înființată acum 11 ani, încheie anul 2021 cu o cifră de afaceri de peste 1 milion de euro, prag ce marchează revenirea peste nivelul pre-pandemic (2019). Verticala de business care a generat cel mai mare volum din afaceri – 50% – a fost segmentul evenimentelor corporate digitale. Organizația continuă strategia de creștere și în 2022 pe fondul investițiilor în tehnologie realizate, de 100.000 de euro, întregul portofoliu Exploratist fiind reconfigurat pentru mediul online.

Dinamica pozitivă a performanței financiare, aflată pe un trend crescător încă de la jumătatea anului precedent, a venit pe fondul nevoii companiilor de a păstra o comunicare continuă și eficientă cu angajații, de a le recunoaște meritele prin experiențe inedite, centrate pe ei, și de a se repoziționa din perspectiva employer branding-ului (brandului de angajator). De asemenea, o contribuție importantă în contextul pieței a avut și oportunitatea de a livra experiențe complexe online și hibrid, cu formate atipice, interactive. De fapt, 100% din experiențele livrate de Exploratist anul precedent, indiferent că provin din sfera evenimentelor corporate, programelor de comunicare internă, employer branding-ului sau zonei de learning & developement, s-au desfășurat online și hibrid.

„În ciuda unor semne ale revenirii la interacțiunea offline, apărute în trimestrul 2 al anului, 2021 s-a consolidat totuși ca un an al experiențelor online pentru angajați. Din păcate, valurile 4 și 5 ale pandemiei au făcut ca interacțiunile față în față să rămână doar la nivel de intenție. Cu toate acestea, experiențele online au adus beneficii mari, focusul fiind pe nevoile de comunicare rapidă, autentică ale oamenilor și pe formate creative și inovative”, a precizat Silviu Andrei Petran, managing director Exploratist.

 

Proiectele de comunicare internă și employer branding – 45% din cifra de afaceri

 

Strategia Exploratist este construită pe patru verticale de business: evenimente digitale, comunicare internă, employer branding și learning & development. În 2021, într-un context nou de piață, Exploratist a intensificat adopția tehnologiei prin investiții și reskilling al echipei pentru a oferi companiilor cele mai bune soluții de employee experience într-un context nou cum a fost pandemia.

Astfel, la nivel de an, cifra de afaceri din anul 2021 are următoarele ponderi pe cele patru verticale strategice: evenimente corporate digitale (50%), comunicare internă (30%), employer branding intern și extern (15%) și learning & development (5%). Cei mai activi clienți au fost companiile IT&C (40%), cele din sectorul financiar (30%) și FMCG (30%).

„Strategia noastră acoperă mai multe verticale cu obiectivul final de a crește nivelul de engagement al angajaților în organizații și de a le oferi acestora  o experiență unică și de calitate care să îi inspire și să le crească satisfacția pe întregul lor parcurs în companie. Ne diferențiem pe piață prin experiențe personalizate pe nevoi, soluții creative și inovative și o abordare integrată, concentrată pe interacțiune”, a mai precizat Silviu Andrei Petran.

 

2022: companiile se concentrează pe retenția angajaților

Ca urmare a contextului epidemiologic și a mutării interacțiunii sociale în online, la începutul anului 2021, Exploratist a lansat Digital Stage, o suită de soluții pentru evenimentele corporate digitale. Pe această platformă au fost organizate până în prezent peste 35 de evenimente la care au participat peste 20.000 de oameni în peste 500 de ore de live streaming.

În 2021, programele de comunicare internă – peste 60 de proiecte – au fost din ce în ce mai mult solicitate de clienți, deoarece prin elemente de informare, dialog, well-being și team engagement, răspund strategic unei nevoi bine identificate de employee engagement din organizație.

Ca trend adus de pandemie, employer branding-ul a devenit un domeniu al concurenței companiilor, manifestat mai vehement decât comunicarea corporativă externă de business.

„Dacă 2021 a fost anul demisiilor, se vorbește în piață că anul 2022 va fi anul retenției. Conform studiilor internaționale, bugetele dedicate inițiativelor de employer branding și strategiilor de recrutare au crescut cu peste 10% față de 2020.  Cei mai atractivi angajatori la nivel mondial au revizuit sau iau în considerare revizuirea EVP-ului (Employee Value Proposition, n.n.), într-un procent de 70%. Programele noastre de employer branding aflate în implementare acoperă multe direcții, cum ar fi împrospătarea poziționării brandului de angajator și a EVP-ului, inclusiv prin aliniere la conceptele de grup, campanii de recrutare inovatoare, proces de induction și onboarding experiențial, digitalizat pe platforme de gamification în funcție de nevoi, prin care noul coleg se familiarizează cu cultura corporativă a companiei și, în final, se integrează mai rapid în organizație”, a mai declarat Silviu Andrei Petran. 

Principala prioritate a Exploratist  în 2022 rămâne adaptarea programelor și soluțiilor în funcție de nevoile organizațiilor, personalizate contextului actual de lucru online, hibrid sau offline, și continuarea investițiilor în tehnologie. În contextul tendințelor, Exploratist estimează că numărul proiectelor de comunicare internă și employer branding va depăși numărul evenimentelor corporate, generând 50% din cifra de afaceri a companiei. 

„Strategia noastră este agilă și permite adaptarea rapidă a portofoliului de experiențe și inițiative la contextele aflate în permanentă schimbare. În T2 2020 întregul nostru portofoliu a fost mutat în mediul online, iar în 2021 am inclus treptat elemente hibrid în formatele construite personalizat pentru client. 2022 se conturează ca un an al inițiativelor hibrid, cu o tendință de a reveni la normalitatea pre-pandemie, însă diferențierea în piață o vor face proiectele creative, care reușesc să țină angajații engaged și creează afinitate față de companie, a concluzionat Silviu Andrei Petran.

 

Exploratist este agenție locală de employee experience care livrează integrat servicii și produse de HR, marketing și digital menite să acopere toate etapele parcurse de angajați într-o organizație, de la onboarding și L&D până la comunicare internă, evenimente și programe de engagement.

În 2021, Exploratist a marcat 10 ani de la înființare, portofoliul organizației adunând până în prezent peste 100 de clienți, companii multinaționale și antreprenoriale din România și străinătate, 150 soluții de employee experience, 700 de proiecte implementate și peste 100.000 de beneficiari.

Exploratist aduce de 10 ani oamenii mai aproape unii de ceilalți și de cultura organizațiilor. People first. Everyday.